”Bunăciunea” lui Arpad Paszkany s-a iubit cu nepotul Mariei Câmpina! Relația dintre Antonela Pătruț și Francis a creat un scandal monstru

Publicat: 18/04/2024 | 14:34
Antonela Pătruț a format un cuplu cu nepotul Mariei Câmpina/ Sursa foto: Captură video Acces Direct

În ultimele zile, Antonela Pătruț (28 de ani) a ajuns în centrul atenției după ce a oficializat relația cu miliardarul Arpad Paszkany (52 de ani). Totuși, ea nu este străină de lumina reflectoarelor. În urmă cu doi ani, a fost ispită la Insula Iubirii, iar înainte de acest proiect a apărut de mai multe ori la emisiunea Acces Direct. ”Bunăciunea” afaceristului s-a îndrăgostit, la acea vreme, de Francis, nepotul Mariei Câmpina. Relația lor a creat un scandal monstru.

Antonela Pătruț se declară foarte fericită alături de Arpad Paszkany. Totuși, în trecut, a suferit din dragoste. Tânăra a avut o relație cu nepotul Mariei Câmpina, însă familia băiatului nu a putut să o accepte. Așa că cei doi au decis să fugă împreună. Mama lui Francis nu a renunțat la băiatul ei așa ușor și l-a căutat până l-a găsit. Confruntarea față în față a fost ”presărată” cu țipete de ambele părți.

Citește și: MANECHINA MILIARDARULUI PASZKANY, ”PROTEJATA” UNUI MILIONAR LOCAL (+60 ANI) + LEGĂTURA CU BITTMAN. NEA BEBE, ”ÎNGERUL PĂZITOR” AL ANTONELEI, A FOST POMENIT ÎNTR-UN DOSAR DE PROSTITUȚIE

Antonela Pătruț, lacrimi de tristețe pentru nepotul Mariei Câmpina

Încurcate mai sunt căile dragostei! Antonela Pătruț, actuala iubită a lui Arpad Paszkany, s-a iubit cu Francis, nepotul Mariei Câmpina, însă familia băiatului nu a fost de acord cu ea. Mama lui susținea că nu poate să accepte ”o noră care se îmbracă așa” pentru că are anumite pretenții.

Cei doi au fugit împreună, dar femeia i-a găsit. Confruntarea dintre Antonela și familia lui Francis pare a fi o scenă desprinsă dintr-un film de dramă. Surprinsă de apariția mamei și a surorii iubitului ei, fosta ispită de la Insula Iubirii a început să le ceară socoteală.

„Ce căutați aici? De unde știați unde suntem? Dacă voia să vină copilul, venea. Este casa mea! Ați intrat la mine, fără să bateți la ușă și ați intrat, pur și simplu, la mine în casă. E frumos?”, a spus Antonela Pătruț, în cadrul emisiunii Acces Direct.

„Credeai că așa rămâne? Antonela, ați fost urmăriți. Am angajat detectiv. Francis mă știe că sunt în stare. În momentul ăsta îmi iau copilul și plec acasă și să vedem ce o să faci. Trebuie să discutăm. Ai plecat de acasă și taică-tu nu știe nimic.Trebuie să discutăm și cu el, discutăm în familie.”, a fost răspunsul mamei lui Francis.

Antonela Pătruț nu a vrut să renunțe la iubit/ Sursa foto: Captură video Acces Direct

Francis s-a lăsat înduplecat și a pornit către ușă alături de mama și sora lui, însă Antonela Pătruț nu a vrut să renunțe așa ușor la cel pe care îl iubea și a încercat să îl oprească.

„Stați așa. Unde vă duceți? Nu putem să discutăm aici? Dar de ce nu discutăm aici? Vrea să te ia. Vezi că vrea să te ia mama ta.”, a strigat fosta ispită.

„Te rog frumos să nu mai vorbești de mama așa. Ți-am mai spus de 100 de ori asta. Nu e frumos să țipi așa la mama.”, i-a răspuns Francis.

„Ok, dar vine să te ia așa? Cu japca? Cu șmecherii din astea? Nu e frumos. De ce nu discutăm aici?”, a replicat actuala iubită a lui Arpad Paszkany

În cele din urmă, Francis a plecat alături de familia lui, iar Antonela a rămas în ușă, uitându-se lung după iubitul ei. Printre lacrimi amare, a mai spus doar: „Iubire, iubire… nu pot să cred așa ceva. Pe cine iubesc eu? A plecat cu atâta ușurință.” 

Tot răul a fost spre bine până la urmă. Iată că, după 4 ani, fosta ispită de la Insula Iubirii a reușit să cunoască dragostea adevărată. Este mai fericită ca niciodată și nu exclude nici varianta unei căsătorii cu Arpad Paszkany (Vezi AICI detalii).

Antonela Pătruț este într-o relație cu Arpad Paszkany/ Sursa foto: Instagram

Citește și: CHELNERIȚA MILIARDARULUI ROMÂN A DAT GRAV DIN COATE SĂ AJUNGĂ PREZENTATOARE, DAR… CUM S-A ”ÎNECAT” LA INSULA IUBIRII + INTERVENȚIA SIROPOASĂ A LUI SCĂRLĂTESCU

This browser does not support the video element.