Bucurie mare în Familia Regală! Prințesa Eugenie a devenit mamă pentru a doua oară

Publicat: 06/06/2023 | 13:09
Prințesa Eugenie și soțul ei, Jack Brooksbank/ Foto: Instagram

Bucurie imensă în Familia Regală! Prințesa Eugenie a devenit mamă pentru a doua oară. Aceasta a dat vestea cea mare, după ce a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu băiețelul ei, pe nume Ernest George Ronnie Brooksbank.

Este fericire mare în Familia Regală. Prințesa Eugenie a Marii Britanii a adus pe lume cel de-al doilea băiețel, Ernest George. Nepoata Regelui Charles al III-lea este în culmea fericirii, vestea fiind prilej de bucurie pentru toată lumea. Ernest George Ronnie Brooksbank, al 13-lea în succesiunea la tronul Marii Britanii, este născut pe 30 mai și avea o greutate de 3,2 kilograme, se arată într-un comunicat al Palatului Buckingham.

CITEȘTE ȘI: LUCIA, FEMEIA PENTRU CARE REGELE CHARLES A FĂCUT O PASIUNE NEBUNĂ! CEI DOI NU AU PUTUT FI ÎMPREUNĂ MULTĂ VREME, DAR MONARHUL A AVUT UN MARE AVANTAJ DE PE URMA RELAȚIEI

Prințesa Eugenie a postat pe contul personal de Instagram, mai multe imagini cu nou-născutul. Într-una din ele, micuțul este întins în pătuț, iar capul îi este acoperit de o căciulă albastră cu alb. Bebelușul regal a fost numit după stră-stră-străbunicul său George, bunicul său George și bunicul lui Eugenie, Ronald, a explicat ea într-o postare.

Augie este încântat deja să fie frate mai mare”, este mesajul scris de Eugenie, în postarea care cuprinde o fotografie și cu fratele nou-născutului, August Brooksbank, punând o mână pe capul lui Ernest George Ronnie.

Prinţesa Eugenie şi Jack Brooksbank și-au jurat iubire veșnică în octombrie 2018 la Castelul Windsor. Primul lor fiu, August, a venit pe lume în februarie 2021. Eugenie este fiica cea mică a Prințului Andrew și a fostei sale soții Sarah Ferguson, Ducesa de York.

CITEȘTE ȘI: DIVORȚ ȘOC ÎNTRE HARRY ȘI MEGHAN? PRIMUL PAS A FOST FĂCUT DE VLĂSTARUL REGAL

Ce se întâmplă între Harry și Meghan Markle

În timp ce totul este bine și frumos în familia Prințesei Eugenie, problemele ar fi intervenit între Prințul Harry și Meghan Markle. Presa tabloidă mondială a scos la iveală ultimele zvonuri din Familia Regală. Ducii de Sussex ar fi la un pas de divorț, susțin jurnaliștii străini de la postul TV, SkyNews din Australia. O scriitoare pe nume Lady Colin Campbel este de părere că divorţul este inevitabil. Ducele de Sussex ar fi angajat deja un avocat.

„Cei mai mulţi oameni, atunci când au o ceartă cu partenerul de viaţă, se retrag într-o altă parte a casei. Să fim serioşi, Harry şi Meghan au 26 de dormitoare în casa lor. În schimb, el pleacă la 160 de kilometri distanţă. Faptul că are două camere de evadare mi se pare foarte ciudat şi, probabil, nu este un semn bun”, spunea scriitoarea Louise Roberts.

Nepotul Regelui Charles al III-lea, Harry, și Meghan Markle s-au cunoscut în anul 2016, iar atunci a început și povestea lor de iubire. Doi ani mai târziu, în 2018, cei doi s-au căsătorit. Au împreună doi copii, Archie (4 ani) și Lilibet (2 ani).