Bucureștiul industrializat (III – IMGB nu mai face ordine)
”IMGB face ordine”, suna un slogan al muncitorilor de la celebra uzină bucureșteană, care hotărau să se alăture minerilor pentru a elibera capitala de ”golani”, în iunie 1990. Această bucățică de istorie păstrată în dosarele mineriadei și povestită de mii de bucureșteni care au trăit acele vremuri ne arată cât de importantă fusese, odată, ”Întreprinderea de Mașini Grele București”.
Au fost vremuri când IMGB chiar făcea ordine. Înființată în 1963, IMGB era, ca și Republica, una dintre mândriile comunismului, o uzină pe care Ceaușescu o vizita trimestrial, deseori în compania altor șefi de stat, cărora le prezenta mândru imensitatea mașinilor produse. Uneori, încerca să-i convingă pe ”prietinii” externi să și cumpere ceva.
În epoca ei de glorie, IMGB avea 13.000 de angajați și, totalizând circa 40% din toate exporturile României, era pe bună dreptate considerată vârful tehnologic al industriei autohtone. Atât de importantă era fabrica încât directorul ei era și membru în Marea Adunare Națională.
După revoluție, fabrica s-a spart în mai multe mici întreprinderi și a fost aproape de faliment. A fost vântuă către consorțiul norvegian AKER KVAERNER pe prețul modic de un dolar, în 1998, tranzacție îndelung contestată de presa timpurilor. Norvegienii înșiși au fost aproape de faliment, dar s-au descurcat nesperat de bine: au vândut IMGB-ul în 2006unui gigant coreean specializat pe metalurgie, Doosan, cu 26 de milioane de dolari.
Coreenii au păstrat doar foarte puțin din producție și s-au nișat pe anumite piețe pentru export. Din cei 13.000 de angajați care odinioară umpleau metroul bucureștean înainte să se lumineze afară, în drum spre fabrică, astăzi mai lucrează câteva sute. Și, culmea, IMGB rămâne una dintre puținele povești ”de succes” ale industriei bucureștene post-decembriste. În sensul că măcar ea a supraviețuit.
Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația