Bucureșteanca Marta a cerut ordin de restricție pentru regele Charles al III-lea
O situație în totală neconcordanță cu statutul celor implicați și ușor amuzantă a fost scoasă la suprafață de jurnaliștii de la Gândul.ro. Regele Charles al III-lea a fost dat în judecată de o femeie din București, din sectorul 6. Ce îi cere, de fapt, femeia suveranului britanic.
Numărul românilor care îl iubesc pe Regele Charles nu este unul de neglijat, însă, au existat situații în care suveranul a atras și antipatia celor din jur. Printre alții, și unei femei din București. Care a și cerut ordin de restricție pentru cel care poartă, acum, coroana britanică.
Prințul Charles al III-lea a primit ordin de protecție
Este vorba despre Constanța Marta, din București, sectorul 6, care l-a dat în judecată pe regele Charles, pe vremea când era prinț, în anul 2015. Românca ar fi cerut un ordin de protecție împotriva Regelui Charles prin care îi interzicea să se apropie de ea. Din primele informații, se pare că femeia nu a avut prea mult succes, cererea sa fiind respinsă de instanța de judecată, potrivit Gândul.ro
Regele Charles al III-lea se află în România în prima sa vizită oficială de după încoronarea ca monarh al Regatului Unit. Vineri 2 iunie 2023, după primirea sa de la Palatul Cotroceni, în prima sa vizită oficială după încoronare, Regele Charles a mers direct în pe valea Zălanului, loc pe care îl consideră a doua casă, dar și unul dintre destinațiile sale preferate. Slăbiciunea pe care o are pentru România nu mai este un secret, însă zona Transilvaniei este cea care l-a cucerit definitiv și iremediabil, încă din anul 2006, atunci când a și devenit proprietarul mai multor domenii.
Marți, suveranul britanic ar urma să ajungă la Viscri, acolo unde deține alte proprietăți în inima Translivaniei. Vizita regelui în România va dura doar 5 zile, vizită ce va avea caracter privat, potrivit Ambasadorului Marii Britanii la București.
„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie.
După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a spus Ambasadorul Marii Britanii la București, pentru Agerpres.
Vezi și: LEGĂTURA DINTRE ROMÂNIA ŞI REGELE CHARLES E SATUL VISCRI. CUM ARATĂ LOCUL DE CARE S-A ÎNDRĂGOSTIT