Un bărbat din București a condus 1.000 de kilometri cu mașina – drum dus-întors – pentru a se vaccina într-o comună din județul Botoșani.
Jurnaliștii de la Monitorul de Botoșani, bucureșteanul nu a fost singurul. Mai multe persoane din alte județe și chiar din Capitală, s-au programat pentru vaccinarea anti-COVID la Vorona şi Bucecea, cele mai noi centre deschise în acest judeţ.
„Din Bucureşti m-am programat în comuna Vorona, Botoșani. Este prima dată când am auzit de această comună”, a declarat pentru sursa citată, marţi, bărbatul.
Locurile libere sunt accesibile tuturor românilor care doresc să se vaccineze, astfel că se ajunge la astfel de situaţii.
Totuși, cadrele medicale de la Spitalul Județean „Mavromati” nu doresc să se imunizeze din diferite motive. Astfel, doar o treime dintre medici s-au vaccinat.
„Din 296 de medici, personal sanitar cu studii superioare angajaţi la nivelul Spitalul Județean Mavromati, 103 s-au vaccinat, adică 32,2%”, a spus medicul Monica Adăscăliței, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoșani.
În ceea ce privește personalul sanitar mediu, adică asistenţi, șefa DSP Botoșani a declarat că dintre cei 1.068 s-au vaccinat 244, adică 22.84% din personal, iar din personalul auxiliar doar 123 dintre cei 788 de angajați, adică 15,5%, mai scrie sursa citată.