Matei Dima punctează pe toate planurile și – nu că până acum nu ar fi făcut-o – devine din ce în ce mai clar. A lăsat viața de burlac în spate și s-a apucat serios de treabă! Acum are o iubită oficială, stabilă, iar pe 30 septembrie se lansează în cinema filmul „Teambuilding”, pe care l-a regizat și în care a jucat. Însă întrepătrunderea celor două planuri, personal și profesional, pare să îi dea bătăi de cap lui BRomania, care vorbește în exclusivitate pentru CANCAN.RO despre viața tumultuoasă pe care o trăiește.
În pelicula „Teambuilding”, Matei este un corporatist extrem de muncitor, care trebuie să își coordoneze echipa de bucureșteni, pentru câștigarea supremației naționale, în fața craiovenilor, a moldovenilor și a celor din Cluj.
Evident, lucrurile întâmplate în deplasare rămân în deplasare, dar viața reală îi aduce aminte lui BRomania că scenele din film pot avea repercusiuni asupra relației pe care o are cu iubita din dotare.
CANCAN.RO: Hai să vorbim un pic, Matei, despre scenele puțin mai intime, e și păcat când ești regizor și poți să organizezi lucrurile de așa natură, să nu fii cu cea mai tare fată „din clasă”. Cum a fost și cum a privit iubita ta aceste lucruri?
BRomania: E foarte funny că zici asta cu regia, nu am avut o problemă, că încă nu aveam relație când filmam „Teambuilding”. Dar am avut o problemă că am făcut de curând videoclipul „Brasiliera”, unde sunt eu în scaun cu cinci femei peste mine.
Și trebuie să am discuția asta în care zic: „Băi, e pentru artă!” și ea spune: „Aha, OK, pot să susțin, dar cine te-a pus să faci?”. Și eu zic că e arta mea și avem o negociere constantă pe zona de ce urmează să mai filmez, eu cred că e o frică pe care o are, săraca, că poate vin cu vreun „Fifty Shades of Grey” la un moment dat.
Zic: „Îmi pare rău, baby, dar pentru artă trebuie să mă leg pe aici!”. Deci am avut de curând discuția asta cu „Brasiliera”, dar la film într-adevăr am două scene mai picante. Una este cu Anca Dinicu și e foarte foarte funny, ea ridică orice scenă în care apare, fură scena, efectiv, la cât de bună este!
CANCAN.RO: E o metaforă „ridică scena”?
BRomania: M-am gândit mereu la ce sugerezi tu aici, dacă ți se întâmplă asta pe platou și eu cred că oricum dacă se întâmplă sau nu se întâmplă, tot o jignire este. Adică oricum o dai, nu e bine, dacă te exciți sau nu!
Nu mi s-a întâmplat nici măcar pe aproape, niciodată, probabil pentru că sunt multe camere și pentru că e stresul de a termina o filmare constant.
Dar am avut scena asta cu Anca și am mai avut o scenă cu iubita mea din film, care e mult mai dură toată scena. Ea este un personaj foarte implicat în BDSM-uri și mi-o iau destul de rău în film!
CANCAN.RO: Tu ți-ai găsit «the perfect match»?
BRomania: De un an de zile, acum, am zis să schimb și să văd cum este și zona asta, îmi place, îți aduce foarte multe beneficii, ai și mai mult timp liber cumva, deși nu ai mai mult timp, nu știu de ce zic asta mereu. Poate pentru că nu stai de vorbă cu alte fete…
CANCAN.RO: Dar ce, nu răspunzi la mesaje dacă îți scrie o „mondială” ?
BRomania: Deci eu am două conturi, am un cont personal unde n-aș răspunde în viața mea, pentru că ăla e Matei Dima! Dar pe „@BRomania„, am o datorie morală și etică față de publicul ăsta, să mai răspund la câte un mesaj, să mai susțin acolo! Că dacă nu răspunzi, nu mai ești relevant, se supără, îți dau unfollow, nu mai vine lumea la film!
Altfel nu aș vrea să le răspund, „Matei, mi-e dor de tine!”, „Lasă-mă, frate, unde erai când n-aveam gagică?”. Oricum asta e reală. Deci când ies cu prietena mea în club, nu se compară cu atunci când merg singur!
Acum, când te văd luat, sunt: „Stai puțin, deci ți s-a luat locul?”. Și da, vin și se bagă în seamă. Chiar în weekend, la LOFT, Doamne ferește, n-am văzut în viața mea, stăteam cu spatele, am luat-o și în brațe pe gagică-mea și efectiv îmi stăteau în ceafă. Noroc că e pașnică prietena mea!
(CITEȘTE ȘI: A SCĂPAT BROMANIA DE CEL MAI APĂSĂTOR ”BLESTEM”? MATEI DIMA ȘI-A SCHIMBAT VIAȚA CU… )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.