Brigitte și Florin Pastramă, super agitați! Ce au făcut în București, înainte de nuntă
Brigitte și Florin Pastramă se vor căsători duminică, 7 iulie, și mai au de pus la punct câteva detalii. Cu doar câteva zile înainte de nuntă, cuplul este copleșit de emoții. Cei doi aleargă de zor prin București și sunt foarte agitați.
Conform click.ro, Brigite și Florin au făcut mai multe opriri pentru a definitiva ce mai au pe lista pentru petrecere. Din programul aglomerat, nu puteau lipsi şedinţele de coregrafie, unde cei doi şi-au coordanat mişcările în aşa fel încât să nu se calce pe picioare în ziua cea mare.
După lecţiile de dans, au intrat într-un magazin cu parfumuri şi o farmacie din zona Dorobanți. Apoi, s-au oprit la un local, unde au mâncat sushi.
Brigitte și Florin Pastramă, o poveste de iubire care a început la “Ferma”
Brigitte (42 de ani) și Florin Pastramă (41 de ani) s-au îndrăgostit pe platourile de filmare ale emisiunii “Ferma. Un nou început”; în februarie, după ce cele două tabere s-au întâlnit, cea a Bandiţilor şi cea a Fermierilor. De altfel, ei s-au logodit în timp ce erau încă în competiția de la Pro TV; și-au jurat iubire și credință într-o biserică din Văliug, din judeţul Caraş Severin acolo unde au loc filmările show-ului.
Cei doi s-au cununat civil pe 27 mai, iar printre invitați s-au numărat câțiva dintre foștii concurenți de la “Ferma” 2019. În timp ce Florin Pastramă se află la primul mariaj, Brigitte a mai fost căsătorită de două ori. Născută Szeifert pe 7 februarie 1977, ea a făcut furori în anul 2000, când a fost desemnată Miss Top Model România. Mai mult de atât, ea a pozat pentru Playboy şi era chemată să prezinte mai ales colecţii de lenjerie intimă. La scurt timp, s-a căsătorit cu omul de afaceri timişorean Octavian Sfăt, dar acesta a murit în 2002. Brigitte, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a devenit milionară, văduvă şi cu un copil. De asemenea, vedeta a continuat afacerile primului soț.
Brigitte s-a căsătorit civil cu Ilie Năstase pe 17 iunie 2013 la Timișoara. Ceremonia religioasă a avut loc pe 9 iunie 2013, iar petrecerea s-a desfășurat la Poiana Braşov. La nuntă le-au fost alături peste 300 de prieteni. Relaţia lor a fost presărată cu numeroase scandaluri, despărţiri şi împăcări, iar în toamna lui 2018 au divorțat.