Brigitte și Florin Pastramă au apelat la psiholog pentru a-și salva căsnicia „Ne-am dorit, un an și ceva ne-am rugat”

Publicat: 22/10/2021 | 10:58

Brigitte și Florin Pastramă au avut o relație tumultuoasă încă de la început, presărată cu conflicte și probleme de ordin financiar în afaceri. Cei doi au reușit să ajungă la un consens și să se liniștească după ce au apelat la un specialist.

Florin Pastramă a mărturisit că datorită lui Brigitte a început să vadă lucrurile altfel.

„Chiar vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a trimis-o pe Brigitte, a fost ca Făt-Frumos. Cât alții creșteau în 10 ani, eu am crescut într-un an, mă refer spiritual.

Sunt foarte bine, sunt foarte fericit și nu mai am viața pe care am avut-o până la 40 de ani, în care totul se încadra numai la bani, aveam bani și totul se cumpăra.

Am înțeles că lucrurile astea nu sunt importante, cele mai important sunt sufletul și credința, iar atunci totul vine de la Dumnezeu. Dacă Brigitte nu era o persoană impulsivă, nu avea tonul mai rid’, a declarat Florin Pastramă la Antena Stars.

Brigitte și Florin Pastramă au apelat la inseminare artificială în urmă cu doi ani, la scurt timp după căsătorie. Procedura a funcționat, însă nu s-au putut bucura decât trei săptămâni. Afacerista a pierdut sarcina și a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă:

„Am făcut inseminare artificială în urmă cu doi ani, după ce ne-am căsătorit, și nu a reușit. Nu ține de noi, ci de Dumnezeu. Adică la 3 săptămâni am pierdut copilul. Ne-am dorit, un an și ceva ne-am rugat.’ , a povestit Brigitte Pastramă pentru Ciao.ro.

Și în afaceri, cei doi soți au planuri noi.

 ‘Avem însă proiecte noi, despre care vorbim în reality-show-ul pe care îl avem miercuri și joi, la Antena Stars. Acolo poate să vadă toată lumea ce construim. Facem ceea cea ce ne pricepem.

Uite, când am încercat să facem hamburgeri și șaorma, nu ne pricepeam. Erau bune, dar era greu cu oamenii. Acum avem localul de petreceri Magic Castle, firma de logistică, am făcut niște parcări, am făcut niște birouri. Pe ce pune Brigitte mâna este binecuvântat’, au mărturisit cei doi soți, pentru sursa citată mai sus.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult