Brigitte Pastramă a dispărut în ultima perioadă din lumina reflectoarelor. Bruneta are și un motiv bine întemeiat: își dorește liniște. Recent, în cadrul unui interviu, vedeta a explicat de ce a decis să părăsească România și să se mute în Dubai.
Brigitte Pastramă este decisă să își schimbe radical viața. Nu este un secret pentru nimeni faptul că bruneta și-a dorit întotdeauna să aibă o familie unită, însă, din păcate, scandalurile nu au ocolit. Din acest motiv, pentru a nu mai repeta greșelile din trecut, vedeta a făcut o schimbare majoră. Vrea să o țină pe fiica ei departe de tentațiile negative din România.
Brigitte consideră că în Dubai, Sara, fiica ei în vârstă de 15 ani, poate să se dezvolte frumos și armonios.
„Am ales să fac acest pas, de a trăi într-o altă ţară şi într-un alt mediu, dintr-un singur motiv. E legat de salvarea fiicei mele de anturajul acesta din România, care mie nu-mi place deloc. Influenţa modei occidentale e din ce în ce mai mare şi nu vreau ca fiica mea să se afunde într-o poveste din care mai apoi să nu mai poată ieşi! Îmi ajunge că l-am pierdut definitiv pe fiul meu mai mare! Nu vreau să repet povestea şi cu Sara! (…)
Atunci când am fost măritată cu Ilie Năstase nu am ştiut să fiu atentă la ceea ce se întâmpla cu Robert. Or, el a devenit băiatul lui Ilie Năstase. Vitreg, dar băiatul lui! Şi a existat o influenţă asupra lui foarte mare. Ştiţi foarte bine şi scandalurile dintre noi, aşa că nu are sens să revin asupra lor. Ceea ce ştiu acum e că nu trebuie să repet în cazul Sarei greşeala pe care am făcut-o cu Robert”, a declarat Brigitte Pastramă, pentru Playtech.ro.
După ce a stat și a cântărit bine situația, Brigitte și-a dat seama că Dubaiul are anumite avantaje care o pot ajuta pe fiica ei să se dezvolte frumos și să devină un om de succes în viitor.
“Sara a intrat deja într-un anume mod de a trăi. Unghii lungi, gene false, tot felul de prieteni care de fapt numai prieteni nu-ţi sunt. Iar de pe telefon cu greu o mai scot. Iar Dubaiul mi se pare varianta ideală pentru o schimbare. Pe de o parte, fiindcă aici îţi este permis să te îmbraci ca un occidental, dar fără a epata. Nu droguri, nu consum de alcool, nu unghii lungi, nu gene fistichii. Îmi aminteşte un pic de atmosfera din anii mei de liceu, petrecuți la Timişoara, când riscai o pedeapsă zdravană doar dacă îndrăzneai să vii la şcoală cu ciorapi de culoarea piciorului, ca să nu mai vorbesc de alte lucruri!”, a mai spus Brigitte, pentru aceeași sursă.