Brian Austin Green și-a refăcut viața. Actorul a făcut publică prima fotografie cu noua iubită

Publicat: 19/01/2021 | 08:28
Brian Austin Green și-a refăcut viața. Actorul a făcut publică prima fotografie cu noua iubită

 

Brian Austin Green a reușit să treacă de fosta căsătorie și privește încrezător către viitor. Actorul și-a refăcut viața alături de Sharna Burgess, iar de curând și-a oficializat relația cu aceasta. 

După ce Megan Fox și-a oficializat relația pe care o are cu Machine Gun Kelly, a venit rândul și fostului ei soț. Brian Austin Green a urmat modelul fostei soții și și-a făcut publică relația pe care o are cu actuala iubită. Cei doi apar într-o ipostază romantică. Îmbrățișați și sărutându-se pe balconul unei locații care are o priveliște de vis.

 

VEZI ȘI: DIVORȚ CU SCANDAL ÎNTRE MEGAN FOX ȘI BRIAN AUSTIN GREEN. CEI DOI SE LUPTĂ PENTRU CUSTODIA COPIILOR

Brian Austin Green: „Suntem la început, ne bucurăm unul de compania celuilalt”

Fostul soț al lui Megan Fox a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, după despărțirea de actriță. Lui Brian nu i-a fost deloc ușor să vadă că fosta lui parteneră de viață îi face tot felul de declarații unui alt bărbat. Acum, actorul pare că a depășit acea perioadă, cu ajutorul noii iubite, dansatoarea profesionistă.

În cadrul emisiunii Access Daily, Brian a afirmat că este într-o relație cu Sharna și că se înțeleg foarte bine.

„Hawaii e un loc foarte frumos, iar acum lucrurile merg foarte bine între noi. Suntem la început, ne bucurăm unul de compania celuilalt, iar ea este o femeie extraordinară. Este delicată şi amuzantă, dar şi responsabilă şi matură. Acum pot spune că mă simt binecuvântat cu ea”, a mărturisit Brian Austin Green.

CITEȘTE ȘI: VEDETA CARE A REUȘIT SĂ STRÂNGĂ CEI MAI MULȚI URMĂRITORI PE INSTAGRAM! A INTRAT ÎN CARTEA RECORDURILOR

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult