BREXIT. Theresa May regretă impasul și nu vrea amânarea ieșirii Marii Britanii din UE
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a prezentat miercuri seară situaţia politică asociată crizei Brexit, precizând că nu este pregătită să amâne ieşirea ţării din Uniunea Europeană după data de 30 iunie.
„Au trecut aproape trei ani de la referendumul privind apartenenţa la UE. Eu am venit la conducerea Guvernului cu promisiunea de aplicare a deciziei de ieşire din UE. Membrii Parlamentului nu au reuşit să ajungă la un consens privind modul de aplicare a deciziei ieşirii din UE. Drept rezultat, acum nu avem un acord pentru a putea ieşi pe 29 martie. Această întârziere constituie o sursă majoră de regret personal pentru mine”, a declarat Theresa May într-un discurs televizat.
„Sunt sigură că publicul s-a săturat… S-a săturat de parlamentari care discută despre orice altceva în afară de Brexit când oamenii au preocupări reale. Eu sunt de partea cetăţenilor. Acum este momentul ca deputaţii să ia o decizie”, a adăugat Theresa May.
„Am cerut Uniunii Europene să ne ofere timp pentru a lua o decizie finală privind Acordul Brexit. Anularea procedurii Brexit ar genera daune ireparabile, nu doar pentru această generaţie de politicieni, ci şi pentru întregul proces democratic. Până acum, Parlamentul a făcut tot posibilul pentru a evita luarea unei decizii”, a subliniat premierul Marii Britanii.
„Eu nu sunt pregătită să amân producerea Brexit mai mult de data de 30 iunie”, a insistat Theresa May.
Franţa se va opune amânării ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană
Franţa se va opune amânării ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană dacă Guvernul de la Londra nu va prezenta o strategie „clară” privind Brexit, a avertizat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe. „O situaţie în care doamna May nu ar fi în măsură să prezinte Consiliului European garanţii suficiente privind credibilitatea strategiei ar conduce la excluderea solicitării de extindere şi la prefererea unei ieşiri din UE fără acord”, a declarat Jean-Yves Le Drian în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei. Ministrul francez de Externe a formulat trei condiţii pentru „amânarea cu câteva săptămâni” a Brexit: „prelungirea să aibă ca obiectiv finalizarea ratificării acordului negociat”,
„Marea Britanie să fie foarte clară asupra faptului că Acordul de retragere semnat în noiembrie 2018 nu va fi renegociat şi să nu participe la scrutinul europarlamentar” din mai.
Uniunea Europeană este favorabilă amânării scurt timp a ieşirii Marii Britanii, a declarat miercuri după-amiază Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, condiţionând decizia de un vot favorabil pe tema Acordului Brexit în Parlamentul britanic.
„În contextul consultărilor pe care le-am efectuat în ultimele zile, cred că o scurtă amânare ar fi posibilă. Dar ar fi condiţionată de un vot pozitiv asupra Acordului Brexit în Camera Comunelor. Rămâne deschisă tema duratei prelungirii negocierilor”, a declarat Donald Tusk. „Dacă liderii europeni aprobă recomandarea mea şi va fi un vot favorabil al Camerei Comunelor săptămâna viitoare, putem finaliza şi formaliza decizia de amânare prin procedură scrisă. Dar, dacă va fi nevoie, nu voi ezita să îi invit pe membrii Consiliului European la o nouă reuniune la Bruxelles săptămâna viitoare”, a precizat Tusk.
Theresa May a solicitat prelungirea negocierilor
Premierul Theresa May a anunţat miercuri că a solicitat formal amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie, prin prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 30 al Tratatului comunitar. Theresa May a susţinut la Londra că nu ar fi corect ca Marea Britanie să participe la scrutinul europarlamentar programat în perioada 23-26 mai. Premierul Marii Britanii a transmis că i-a solicitat formal preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, prelungirea negocierilor în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE până pe 30 iunie. „În calitatea de prim-ministru, nu sunt pregătită să amân Brexit mai târziu de 30 iunie„, a afirmat Theresa May.
Oficiali din cadrul Comisiei Europene au declarat sub protecţia anonimatului pentru agenţia de presă Reuters că liderii Uniunii Europene vor stabili la summitul Consiliului European dacă vor accepta producerea Brexit pe 23 mai sau dacă vor opta pentru o amânare mai îndelungată, de cel puţin un an. În al doilea caz, Marea Britanie va trebui să participe la scrutinul europarlamentar.
„Orice amânare oferită Marii Britanii va trebui fie să dureze până pe 23 mai 2019, fie ar trebui să fie o perioadă semnificativ mai lungă şi va necesita participarea la alegerile europene. Aceasta este singura modalitate de a proteja funcţionarea instituţiilor UE şi capacitatea acestora de a lua decizii”, arată un proiect de document al Comisiei Europene.
Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie. Camera Comunelor a respins de două ori Acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.
Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.