Silviu Năstasie, un polițist în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut viața într-un accident cumplit. Bărbatul a încercat să depășească un camion, însă nu s-a asigurat corespunzător. Acesta nu a observat că de pe contrasens vine un alt TIR și a intrat din plin sub roțile mașinii de mare tonaj. Șoferul autoturismului a murit pe loc, lăsând în urmă o familie îndurerată. Fetița lui va crește acum fără tată.
În noaptea de 2 spre 3 septembrie, Silviu Năstasie, agent șef principal de poliție din cadrul I.P.J Mehedinți- Serviciul de Investigații Criminale, și-a pierdut viața într-un tragic accident. Incidentul catastrofal a avut loc pe DN 6, în localitatea Gura Văii, județul Mehedinți.
Citește și: BREAKING | Andreea, o tânără de 18 ani din Buzău, a murit într-un accident rutier cumplit
Silviu Năstasie se afla la plimbare cu mașina personală atunci când tragedia s-a produs. Polițistul a intrat în depășirea unui camion, însă nu a văzut că de contrasens vine un TIR și a fost lovit din plin. Impactul a fost extrem de violent, iar acest lucru se poate observa și în imagini. Mașina a fost complet distrusă.
Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a murit pe loc. Pompierii s-au chinui zeci de minute pentru a extrage trupul neînsuflețit dintre fiarele contorsionate. Silviu Năstasie era din Drobeta-Turnu Severin, iar accidentul s-a produs în pe raza localității Gura Văii.
“La ora 1.15, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic că pe DN 6, în localitatea Gura Văii, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier care, din cercetările efectuate, au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Drobeta-Turnu Severin în timp ce conducea un autoturism pe DN 6.
În localitatea Gura Văii, s-ar fi angajat în depășirea unui ansamblu de vehicule și ar fi intrat în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 53 de ani. Din accident a rezultat decesul conducătorului autoturismului. Conducătorii celor două tiruri au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.”, au transmis reprezentanții IPJ Mehedinți.
Polițistul era căsătorit și avea o fetiță. Astfel, a lăsat în urmă o familie îndurerată. Colegii din poliție sunt și ei șocați de cele întâmplate. Reprezentanții Sindicatului Europol au transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.
„În noaptea de 2/3 septembrie 2024, bunul nostru coleg și prieten, agent șef principal de poliție Nastasie Silviu din cadrul I.P.J Mehedinți- Serviciul de Investigații Criminale, a decedat în urma unui tragic accident rutier! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei greu-încercate!”, au transmis reprezentanţii Sindicatului Europol Filiala Mehedinți, pe Facebook.