Breaking news! Scandal în Liga I! Antrenorul lui Dinamo a dat în judecată pe…

De: Cancan
Publicat: 20/11/2017 | 00:00

De la Cluj a venit vestea năucitoare pentru Vasile Miriuţă: ”Ai fost demis!” Tocmai când, cu o echipă aflată în insolvenţă şi fără mai mulţi jucători de valoare, care fuseseră transferaţi, tehnicianul reuşea să prindă play-off-ul şi chiar să se bată, până la un punct, pentru titlu!

Plus că, la finalul campionatului, Miriuţă primea asigurări că totul e OK, că echipa va merge pe mâna lui şi în următorul sezon. Antrenorul chiar semnase prelungirea contractului. Dar numele Dan Petrescu avea să facă furori printre oficialii lui CFR Cluj, astfel că lui Miriuţă i s-au închis toate uşile. (CITEŞTE AICI: Breaking news! Ultraşii lui Dinamo s-au răzbunat pe finanţatorul echipei: i-au mânjit cu fecale limuzina milionarului!)

Tehnicianul a acceptat decizia, şi-a luat un concediu şi a plecat cu soţia, pentru a uita de cele întâmplate. Ceva mai mult de o lună a aşteptat până a prins un nou contract, la Concordia Chiajna. Rezultatele nu l-au ajutat deloc pe Miriuţă, dar conducerea i-a dat credit, pentru că la echipa din Liga 1 era nevoie de muncă, pentru a regla unele automatisme. Şi atunci a venit oferta mult-visată pentru fostul fotbalist al lui Energie Cottbus! Contra pleca la naţională, Miriuţă semna cu Dinamo!

Miriuţă: „Problema e aproape stinsă”

Cei de la Chiajna nu i-au plătit, însă, salariile antrenorului, iar acesta a ales calea justiţiei. Astfel, Vasile Miriuţă a depus o plângere la Tribunalul Ilfov, pentru a-şi recupera banii. ”E adevărat, dar avocatul meu ştie mai multe. Oricum, problema e aproape stinsă. E vorba acum de o sumă mică, nu va fi o problemă. Conducerea de la Concordia s-a comportat corect, sunt oameni de cuvânt”, a declarat Vasile Miriuţă, pentru  CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România. (CITEŞTE AICI: VIDEO EXCLUSIV. El e ”fotbalistul-icoană” al lui Gigi Becali! Uite cum arată soţia lui)

Se pare că suma totală pe care antrenorul lui Dinamo o avea de primit de la Concordia era de 10.000 de euro. CANCAN.RO a aflat că oficialii Chiajnei i-au plătit lui Miriuţă 8.000 de euro, fiind restanţi acum cu doar 2.000. Bani pe care urmează să-i transfere cât de curând în contul antrenorului. (I.D.)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)