Rami Ghaziri, supranumit şi „Regele puilor“ pentru că multă vreme s-a aflat la cârma afacerii „Avicola“ Crevedia, a încercat recent să „fugă“ din închisoare, iar CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a aflat toate detaliile.
Afaceristul de origine libaneză, Rami Ghaziri, a fost condamnat, în 2016, la trei ani de închisoare şi trimis în spatele gratiilor de către magistraţi. Acesta a fost acuzat într-un dosar pentru că a făcut o evaziune fiscală de 50 de milioane de euro, alături de alte persoane, printre care şi fostul iubit al Andreei Antonescu (despre toate acestea îţi dădeam AICI mai multe detalii). În momentul de faţă, „Regele puilor“ este închis la Penitenciarul Jilava, de unde a încercat să „fugă“. Concret, acest lucru a presupus că afaceristul libanez şi-a depus o cerere de eliberare condiţionată. Documentul a fost admis de către Judecătoria Sectorului 4 al Capitalei, pe data de 6 martie 2017. Însă, a doua zi respectiva cerere prin care Rami Ghaziri a încercat să îşi recapete libertatea fost respinsă, fiind contestată de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Mai mult decât atât, „Regele puilor“ a mai încercat o dată aceeaşi „reţetă“, prin care spera să „fugă“ din închisoare, chiar marţi, pe 4 aprilie 2017. Nici de această dată norocul nu pare să fi fost de partea lui Rami Ghaziri, pentru că cererea de eliberare condiţionată i-a fost încă o dată refuzată de către magistraţi.
Totodată, tot noi vă povesteam că după ce ex-şeful de la „Avicola“ Crevedia a fost trimis în spatele gratiilor, cea care a preluat frâiele în ceea ce priveşte afacerile a fost nimeni alta decât Elsa Ghaziri. Chit că soţul ei se afla în închisoare şi are ceva probleme cu legea, „Regina puilor“ nu s-a ferit nicio clipă să îşi arate bunăstarea, dar nici să se afişeze la volanul unui autoturism de top, marca Ferrari, de culoare neagră, în valoare de 250.000 de euro.
Mai mult decât atât, şi numele „Reginei puilor“ figurează într-un dosar al DNA, ea fiind audiată în ceea ce priveşte o „taxă de protecţie“, pe care procuroarea Angela Nicolae, de la Parchetul General, i-o cerea lui Rami Ghaziri ca să îi ofere acestuia un „scut“ în faţa legii (AICI ai toate detaliile şi imaginile).