BREAKING NEWS. Prima decizie în procesul dintre Antena 1 și Bendeac după ce a părăsit ”iUmor”

Publicat: 10/03/2024 | 09:40
A avut loc prima înfățișare în procesul dintre Mihai Bendeac și Antena 1

Disputa dintre Mihai Bendeac și Antena 1 s-a mutat în instanță. Șefii trustului nu au lăsat plecarea de la iUmor a fostului jurat să treacă ”neobservată” și au intentat un proces la Tribunalul București. Cele două părți s-au văzut la prima înfățișare în data de 6 martie 2024, iar instanța a luat și o decizie importantă. 

În urmă cu aproximativ un an, Antena Group l-a dat în judecată pe Mihai Bendeac, după ce a abandonat rolul de jurat în cadrul emisiunii iUmor. Dosarul a fost înaintat la șase luni de la plecarea actorului din trust, însă abia acum a avut loc primul termen. La acea vreme, apăruseră zvonuri conform cărora fostul jurat ar semnat un contract cu postul concurent, Pro TV. CANCAN.RO a prezentat atunci toate detaliile. (Vezi AICI)

Citește și: FEMEIA CARE L-A DAT PESTE CAP PE MIHAI BENDEAC! A RĂMAS FĂRĂ CUVINTE ATUNCI CÂND A VĂZUT-O: „ARATĂ ABSOLUT SPECTACULOS”

Prima decizie în procesul dintre Antena 1 și Mihai Bendeac

Miercuri, 6 martie 2024, a avut loc prima înfățișare în procesul dintre Antena 1 și Mihai Bendeac. Mai mult decât atât, instanța a luat și prima decizie în acest caz. Postul de televiziune a cerut ca dosarul să fie judecat de o altă secție a Tribunalului București, iar magistrații au admis solicitarea. Astfel, dosarul a fost declinat pentru soluționarea cauzei.

„Admite excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a civile a Tribunalului Bucureşti, invocată de reclamantă. Declină cauza, spre competentă soluţionare secţiei a VI-a profesionişti, a Tribunalului Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată, astăzi, 06.03.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”, de arată în decizia instanței.

Procesul civil are ca obiect drepturile de autor și drepturile conexe. Dosarul a fost depus la Tribunalul București în data de 15 martie 2023, la scurt timp după ce apăruseră zvonuri că Mihai Bendeac ar fi semnat cu postul concurent, Pro TV.

Mihai Bendeac și Antena 1 s-au mai războit în trecut

Mihai Bendeac și Antena Group s-au mai luptat în tribunal, în urmă cu aproape 10 ani. În 2014, trustul i-a cerut actorului daune imense, de 1.300.000 de euro, după plecarea din emisiunea iComedy.

Magistrații i-au dat Antenei câștig de cauză, dar sentința nu a fost tocmai pe placul reclamantei. La acea vreme, instanța a decis ca Mihai Bendeac să plătească doar 3000 de euro, pentru „încălcarea în mod repetat a clauzelor contractuale”.

Până la urmă, cele două părți au făcut pace și au căzut la o înțelegere, iar actorul s-a întors pe micile ecrane, într-o nouă emisiune, În puii mei. Show-ul de comedie a avut un mare succes, iar multe dintre secvențe sunt urmărite și astăzi.

Mihai Bendeac, despre plecarea de la iUmor: ”A început să mă deranjeze visceral”

În urmă cu aproximativ o lună, Mihai Bendeac a decis să vorbească despre plecarea de la iUmor. Ținând cont că este în proces cu Antena 1, a vrut să păstreze discreția, dar s-a săturat să fie întrebat despre motivul care a dus la părăsirea show-ului. Mai mult decât atât, el a lămurit și zvonurile conform cărora Cheloo l-ar fi bătut în timpul filmărilor.

”INTREBAREA PE CARE NU VREAU SĂ O MAI AUD: Mi-e teama că voi începe să reacționez într-un fel dubios sau relativ violent cu următoarea ocazie în care cineva mă mai întreabă de ce am plecat de la iUmor.

Aproape că nu există o zi în care să nu mă lovesc de această întrebare. Indiferent ce aș face, oriunde aș merge, se găsesc persoane care să mă întrebe în legătură cu această chestiune, lucru care a început să mă deranjeze visceral.

Ciudat este faptul că, fiind implicat într-un proces, nu pot răspunde la întrebare. Tot ce pot să vă spun este că speculațiile apărute în presă nu au NICIUN fel de legătură cu realitatea. Ba chiar a apărut un tâmpit care a susținut sus și tare că are el informații cum că aș fi plecat în mod intempestiv pentru ca numitul Cătălin Ștefan Ion, cunoscut publicului larg drept Cheloo, m-ar fi bătut.

Se pot spune multe despre Cheloo dar nu că ar fi un idiot. Iar dacă nu ești idiot îți dai seama că cel mai bine pentru sănătatea și integritatea ta este să nu acționezi într-o direcție violentă în raport cu cineva care a suferit de bullying în timpul școlii.

Au mai existat și alte motive invocate în spațiul public în legătură cu această dispariție a mea din cadrul defunctei emisiuni în cadrul căreia oamenii m-au descoperit ani de zile exact așa cum sunt. Fiindcă fix din asta rezidă succesul acestui show.

Cunosc domeniul și știu ce se întâmplă în general în emisiuni. Vă jur că nu a existat niciodată in istoria televiziunii din România un show atât de sincer precum a fost iUmor atâta timp cât eu am făcut parte din el.

Mă roade cumva faptul că nu pot enunța în mod precis ce a condus la această despărțire. Sper din tot sufletul să nu fiu nevoit să ajung într-o fază procesuala unde voi fi obligat să spun motivul.”, a fost o parte din mesajul scris de Mihai Bendeac pe Facebook.

Citește și: MIHAI BENDEAC, DEZVĂLUIRE ȘOCANTĂ DESPRE SMILEY: ”MĂ ENERVEAZĂ! ÎL URĂSC”. CU CE L-A ”SUPĂRAT” ARTISTUL