Musculosul de la ”Burlăcița” trece printr-o perioadă neagră. După ce, în urmă cu câteva zile, v-am dezvăluit, în premieră, AICI, faptul că procurorii de la ”Crimă Organizată” au cerut arestarea iordanianului, noi detalii șocante au ieșit acum la iveală. Tânărul care, în trecut, a încercat să-i câștige inima Danielei Crudu, a fost arestat la domiciliu. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, informații de ultimă oră din dosar. (CITEȘTE ȘI: CELEBRUL OM DE CASĂ AL LUI GIGI BECALI E ÎN PRAG DE ”DIVORȚ” CU SEXOASA)
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor informații uluitoare legate de mega-scandalul în care este implicat musculosul de la ”Burlăcița”.
În urmă cu câteva zile, procurorii DIICOT care se ocupă de dosarul de trafic de persoane ce-l vizează pe musculosul de la ”Burlăcița” au cerut magistraților de la Tribunalul Brașov să înlocuiască controlul judiciar dispus în cazul tânărului cu măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.
Cu toate că judecătorii de la Tribunalul Brașov au respins în primă fază cererea procurorilor de la ”Crimă Organizată”, după depunerea contestației, magistrații de la Curtea de Apel Brașov au admis înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu.
Mai mult decât atât, pe lângă obligația de a nu părăsi imobilul, pe durata arestului la domiciliu, Suhaib Meshah trebuie să respecte cu strictețe mai multe reguli impuse de instanță. Trebuie să se prezinte în faţa organului de urmărire penală ori de câte ori este chemat și să nu comunice cu persoanele vătămate. În caz contrar, tânărul riscă înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă. (NU RATA, AICI: MUSCULOSUL DE LA ”BURLĂCIȚA” ȘI-A RĂPUS IUBITA FOTOMODEL! AVEM DETALIILE UNEI SUPER-TELENOVELE)
”Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT, Serviciul teritorial Brașov, împotriva încheierii 59/UP din 7.06.2019 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov pe care o desfiinţează în parte. Rejudecând, în baza art.227 alin.2 Cod procedură penală, coroborat cu art.242 alin.3, art.218, art.219 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul MESHAH SUHAIB ABDEL NASER prin încheierea nr.38/UP/19.04.2019 a Tribunalului Braşov, definitivă prin încheierea nr.25/CC/U din 24.04.2019 a Curţii de Apel Braşov din dosar nr.1647/62/2019, cu măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile (13.06.2018 – 12.07.2018 inclusiv).
În baza art.221 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului Meshah Suhaib Abdel Naser obligaţia de a nu părăsi imobilul din oraşul Pantelimon, (…) jud. Ilfov fără permisiunea instanţei de judecată.
În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, impune inculpatului următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoanele vătămate B. D., D. D. M., A. E., N. A. cu martorii C. O. M., M. M. V., G. N., V. B., C. C., M. A, I. C. B, M. M., B. B., cu membrii familiilor persoanelor vătămate şi a martorilor, şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect, pe nicio cale.
Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.221 alin.4, 11 Cod procedură penală referitoare la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse ori în cazul existenţei unei suspiciuni rezonabile privitoare la comiterea cu intenţie a unei noi infracţiuni pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală. Desemnează organ de supraveghere I.P.J. Ilfov, Biroul Supravegheri Judiciare (Poliţia oraşului Pantelimon).
Dispune comunicarea prezentei încheieri organelor prevăzute de art.221 alin.8 Cod procedură penală şi inculpatului. Dispune plasarea de îndată a inculpatului în arest la domiciliu. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, azi, 13 iunie 2019”, se arată în decizia magistraților.
Potrivit unor surse judiciare, în luna mai a anului trecut, Suhaib ar fi recrutat o tânără de 20 de ani cu scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. În perioada ianuarie-martie 2019, fostul concurrent de la ”Burlăcița” i-ar fi facilitat tinerei transportul și cazarea succesiv în Spania, Suedia și Franța, acolo unde ar fi constrâns-o prin amenințări și acte violente să practice prostituția în folosul său. Conform surselor citate, iordanianul ar fi câștigat aproximativ 6.000 de euro de pe urma exploatării sexuale a tinerei. (NU RATA, AICI: ”REGINA INSTAGRAMULUI” DIN ROMÂNIA A RĂMAS ÎNSĂRCINATĂ CU FOSTUL SOȚ MILIONAR AL CRISTINEI SPĂTAR!)
Mai mult decât atât, anchetatorii susțin că, după revenirea în România a celor doi, Suhaib nu i-ar fi permis tinerei să părăsească locuința, un apartament închiriat în zona Vitan, să aibă legătură cu familia sa ori să beneficieze de sumele de bani obținute din practicarea prostituției.
Totul ar fi ieșit la iveală în 8 aprilie 2019, când – după ce ar fi fost agresată fizic și amenințată cu un cuțit de către Suhaib – tânăra de 20 de ani a reușit să fugă din apartamentul în care ar fi fost sechestrată. La scurt timp după fuga tinerei, polițiștii de la crimă organizată au descins în locuința din Ilfov a fostului concurent de la ”Burlăcița”, iar tânărul a fost dus la audieri la sediul DIICOT Brașov. (VEZI ȘI: ROXANA NEMEȘ A RUPT-O CU MILIONARUL, IAR PE IUBI L-AM FILMAT DEJA LA PLAJĂ CU ”NOUA”!)