Veste tulburătoare venită din partea medicilor care îl monitorizează pe Mihai Constantinescu, la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca. Artistul se află, din păcate în moarte cerebrală.
Starea lui Mihai Constantinescu este din ce în ce mai gravă, conform unor informații sosite de la Spitalul Floreasca. Artistul a fost internat după ce a fost descoperit, inconștient, în locuința sa, de către soție, și transportat de urgență la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca. În cursul nopții, Mihai Constantinescu a suferit încă un stop cardiorespirator.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat marți că prognosticul în cazul artistului este rezervat. „Artistul, din păcate, se află în stare foarte gravă la Terapie Intensivă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. El a fost internat ieri dimineaţă, a venit în UPU în stop cardiorespirator, a fost resuscitat, intubat, se află la Terapie Intensivă”, a precizat ministrul.