Celebrul traficant de droguri Dan Chioru, cel care își ținea marfa într-un cavou, și-a primit pedeapsa! Judecătorii au apreciat că faptele comise de traficant reprezintă un pericol social evident, așa că îl vor ține la închisoare mulți ani de acum înainte! A scăpat cu o achitare polițistul care se presupunea că i-a ținut spatele, adică fostul lucrător de la ”Doi și-un sfert” Petru Pitcovici, după cum a aflat CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România!
”Dan Chioru”, alias ”Pablo Escobar al României”, a primit 11 ani de închisoare, iar complicele său Cristinel Dumitrache cinci ani și nouă luni. Fostul polițist Petru Pitcovici a fost achitat. Toți au fost judecați pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia magistraților Tribunalului București nu este, însă, definitivă. Apelul se va judeca la Curtea de Apel București.
Dan Chioru a devenit celebru în urmă cu ceva timp din pricina metodei inspirate din filmele cu mafioți prin care își proteja stupefiantele. Drogurile erau ascunse într-un cavou, iar personajul deseori își pierdea urma în același loc. Polițiștii l-au prins, însă, după semnalul telefonului său mobil.
Acum aproape doi ani, procurorii DIICOT au descins în cavoul de lux al familiei lui Dan Chioru, evaluat la peste 100.000 de euro. Au avut informaţii că acesta ar fi ascuns în mormântul mamei sale o mare cantitate de droguri. Interesant este cum au aflat acest lucru. Deşi bărbatul găsise locul perfect, el vorbea mult la telefon, iar anchetatorii îi ascultau convorbirile. Chioru nu se sfia să discute la telefon despre afacerile sale chiar din cimitir, la ore târzii din noapte. Limbajul era însă unul codificat.
Procurorii şi-au dat seama de unde sună traficantul, iar pe măsură ce apelurile din cimitir erau din ce în ce mai multe, au pus totul cap la cap. Potrivit surselor CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, Dan Chioru s-a inspirat din filmele cu mafioţi atunci când a a ascuns stupefiantele în cavou. Ghinionul său a fost că și poliţiştii par să fi fost fanii acestor producţii. Aşa că au mers la Bellu, iar acolo au avut o mare surpriză. Drogurile fuseseră mutate între timp, dar oamenii legi au reuşit să strângă probe şi să ceară arestarea lui Dan Chioru, solicitare acceptată de judecători.