Breaking news! A fost găsit mort într-un hotel din Bucureşti! Ovidiu Brăiloiu s-a stins din viaţă la doar 49 de ani!

De: Cancan
Publicat: 07/06/2017 | 14:53

UPDATE: Cu doar trei zile înainte de acest trist eveniment, Ovidiu Brăloiu postase pe o reţea de socializare o poezie sfâşietoare.

„O zi specială pentru sufletele noastre şi o poezie pe măsură din partea aceluiaşi OM. Mergem mai departe!
” DATI ZILEI
Le trebuie zilelor noastre un rost 
Al pâinii şi-al cărţii dospite 
În mintea fierbinte a vremii ce-a fost 
Al cântului vesel, al serii doinite 
Nădejde pe mâine şi sfânt adăpost

Le trebuie zilelor noastre tăcere 
Şi poate smerenia clipei de dor 
Când totul renaşte din propria-i cădere 
Trecutul se-avântă-n măreţ viitor 
Şi nu mai există în lacrimi durere

Daţi zilei de mâine o fărâmă de vis 
Dar nu din tăişuri de săbii flămânde 
O simplă speranţă cât e drumul deschis 
Chiar de nu ştim prea bine până când, până unde 
Rostul clipei se-adună din al tainei abis.”
Liviu Băiţel”
, a scris Ovidiu Brăloiu.

În această miercuri, pe 7 iunie, o persoană apropiată a încercat să intre în camera de hotel a fostului primar, însă uşa era închisă, iar acesta nu răspundea. Drept urmare, persoana a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au depasat pompierii ISU Bucureşti. Pompierii au intrat pe geamul camerei lui Ovidiu Brăiloiu şi l-au găsit pe acesta fără suflare. Totodată, el suferea de o boală gravă cu care fusese diagnosticat de ceva vreme.

Primele informaţii indică faptul că fostul edil a murit în somn. Ovidiu Brăiloiu avea 49 de ani şi lasă în urmă o soţie şi doi copii minori. Brăiloiu a fost primar al oraşului Eforie în perioada 2004-2016. În prezent, bărbatul ocupa funcţia de directorul executiv al Direcţiei de Control a primarului Sectorului 5 al Capitalei, Daniel Florea.