Bravo lor! Mihai și Iulia Albu s-au împăcat, după 6 ani de la divorț

De: Cancan
Publicat: 09/12/2018 | 16:43

Căsnicia lui Mihai cu Iulia Albu a durat șase ani, din care a rezultat o fetiță tare frumoasă, Mikaela. Despărțirea lor a generat un adevărat scandal, ambii au avut reproșuri, unul la adresa celuilalt, însă acum, relația lor este pe un făgaș normal, au făcut această înțelegere de dragul fiicei lor, potrivit spuselor designerului de pantofi.

Am o relaţie relativ bună cu fosta mea soţie. Ne vedem de creşterea copilului. Programul de vizită a rămas cel stabilit de instanţă. De sărbători, va fi la mine în al treilea weekend şi împreună vom încerca să facem tot felul de lucruri frumoase. Mikaela e deja mare acum, vorbim la telefon şi ne înţelegem de minune”, a mărturisit Mihai Albu pentru click.ro.

”Îi mulţumesc pentru divorţ, îmi mai doresc copii…“

Vedeta a trecut printr-o perioadă grea când a divorţat, deoarecea a fost nevoită să o ia de la zero.

Am renunţat la tot, la cariera în avocatură, m-am apucat de altă facultate, am luat-o de la capăt. Eu lucrasem deja ani de zile, mai puţin la vede­re, pentru câteva branduri de modă, dar în momentul în care am decis să devină pu­blic totul am renunţat la tot, inclusiv la viaţa mea persona­lă şi la familia mea. Separa­rea de fostul soţ nu a fost o problemă. A fost o problemă faptul că m-am trezit din-tr-odată într-o situaţie în care pur şi simplu nu am mai avut nimic şi a trebuit să o iau de la zero. Nu mi-am pus nicio­dată problema că ar trebui să am un cont pregătit pentru orice eventualitate şi a trebu­it, în primele luni după divorţ, să trăiesc din foarte puţini bani. Şi mi-a fost foar­te greu. Tocmai intrasem la facultate şi, deşi am intrat pri­ma, am fost şi bursieră, a tre­buit să o plătesc, pentru că era a doua facultate făcută la stat. Dar asta m-a impulsio­nat şi, după două luni, am luat primul meu job plătit foarte bine, după care au ur­mat Kanal D şi alte contrac­te. Pentru mine, oricum lu­crurile astea s-au întâmplat într-o altă viaţă. Fiecare om are convingerile şi drumul lui în viaţă. Acum, eu îi mulţumesc pentru divorţ. În fie­care zi când mă trezesc, zic: Doamne, mulţumesc pentru asta! Dar momentul acela a fost traumatizant. Te trezeşti singur”, a declarat pentru viva.ro, Iulia Albu.

Jurata de la “Bravo, ai stil!“ a vorbit şi despre iubitul ei, mărturisind că îşi mai doreşte copii. “Cu siguranţă îmi mai doresc copii. Despre asta nu pot vorbi acum, aştept să fiu surprinsă. Dar da, lucrurile merg bine între noi, suntem de doi ani împreună şi este omul lângă care mă văd. Eu sunt aşa, foarte hotărâtă în privinţa asta. Iubitul meu m-a cucerit cu un detaliu neobişnuit: purta cele mai colorate şosete pe care le-am văzut vreodată la un costum absolut impecabil. Bine, au mai fost şi alte detalii, dar acesta a fost unul dintre ele”, a mai spus vedeta.