Brandusa Novac: „Ma gandeam doar in cat timp ajung coltii in mine!”

De: Cancan
Publicat: 20/02/2011 | 00:00
Succes. Brandusa tine fraiele singurului circ de stat din Romania, de mai bine de 12 ani, obtinand premiu dupa premiu

Intrebare: Cand ati fost prima data la un spectacol de circ?Brandusa Novac: Cand eram copil. Cred ca toti suntem dusi in copilarie de catre parinti sa vedem si un spectacol de circ. Ideal ar fi ca acele spectacole pe care le vad copiii nostri sa fie si de foarte buna calitate.

Intrebare: Si cum ati ajuns de la spectator la functia de director?Brandusa Novac: Eu de profesie sunt regizor, am terminat Universitatea de Arta Teatrala, sectiunea Regie Film si TV. Cu cativa ani in urma am absolvit si Facultatea de Educatie Fizica si Sport. Cu Circul am inceput sa lucrez in 1991, cand am pregatit o trupa de bare fixe, care a plecat direct in Las Vegas, la un spectacol acolo pe o perioada de un an si jumatate. Atunci am simtit intr-adevar ca arta circului nu este cotata in Romania la adevarata ei valoare, iar dupa ce s-a anuntat ca se da concurs pentru postul de manager al circului m-am si prezentat, in speranta ca o sa pot sa scot in evidenta toata munca artistilor de circ si sa ii valorific. Ceea ce cred, e adevarat ca dupa foarte multi ani, ca am si reusit.

Intrebare: Ce a fost cel mai greu?Brandusa Novac: Primul lucru de care m-am izbit in circ a fost mentalitatea angajatilor de aici si a colaboratorilor. Cred ca as putea spune de mentalitatea romanilor. Orice le cer sa faca in plus, orice noutate pe care o aduci e imposibil de realizat si orice idee care imi venea, pentru binele lor, al spectacolelor, care le putea simplifica munca, imi spuneau: nu se poate! Ajunsesem in primii doi ani sa ma interesez de orice amanunt, pentru ca la orice mi se spunea „nu, nu se poate”. Multe dintre ele stiam cum se rezolva, iar atunci cand nu aveam cunostintele necesare ma intorceam in birou, puneam mana pe telefon si intrebam un specialist. A trecut timpul, iar dupa trei ani am continuat sa-i intreb acelasi lucru: „de ce nu se poate? Doamna, se poate, am inteles ce vreti, dar ne e teama de un lucru! Care? Ne e teama ca veti pleca!”

Intrebare: Cum imbinati circul cu politica?Brandusa Novac: Eu iau politica in acest moment la fel de „bland” cum am inceput cu circul. Spun acest lucru pentru ca, daca la circ mi se spunea „nu o sa reusesti niciodata”, la fel mi-am auzit colegii din toate partidele in momentul in care spuneam ca lucrurile ar trebui sa se schimbe. Eu cred ca tenacitatea mea o sa-si spuna cuvantul. Am invatat sa am rabdare, dar am invatat ca aceasta rabdare nu inseamna sa stau. Ci sa pun caramida cu caramida, ca sa pot sa construiesc acel lucru bun in care eu cred. M-am dus in Parlament sa rezolv problemele nu numai din circ, ci si din legislatia in cultura, pentru ca noi, cei care lucram zi de zi cu ea, ne dam seama ce lipseste, ce e bun si ce nu.

Intrebare: Povestiti-ne o intamplare haioasa.Brandusa Novac: Acum imi face placere sa vorbesc despre o astfel de intamplare, dar nu cred ca as mai face inca o data acelasi lucru. Cu multi ani in urma, Flavio Togni, cel care in acest an a castigat aurul la Monte Carlo, a venit cu animalele intr-o colaborare cu circul nostru. Am organizat o conferinta de presa unde el trebuia sa prezinte putin din momentul cu tigrii si apoi sa raspunda intrebarilor. Mi-a spus ca intra in conferinta doar daca intru si eu in tarcul tigrilor si sa fac ceva cu ei. I-am spus ca sunt de acord, dar asa, sa scap de gura lui. A doua zi am intarziat mai mult de o jumatate de ora, in speranta ca, pana ajung eu, el isi termina momentul artistic. Nu facuse insa absolut nimic, m-a asteptat sa fac ce imi propusese. Am intrat in tarc si am reusit sa ridic trei din cei patru tigri, pentru ca al patrulea nu voia sa raspunda comenzilor mele. Ma privea atat de dur, incat ma gandeam doar in cat timp ajunge cu coltii in mine! Atunci, Flavio Togni si-a luat un alt bici si a inceput sa il invarta, iar tigrul s-a calmat. Mi-a zis „Multumesc, este suficient, poti sa pleci”. Asta pot spune ca a fost cea mai mare nebunie pe care am facut-o vreodata.

Intrebare: Spuneti-ne ceva despre viata dumneavoastra. Vorbiti foarte mult despre circ, trebuie sa mai fie si altceva…Brandusa Novac: (Rade) De multi ani imi doresc o casa. Eu m-am nascut la bloc si cand eram mica mergeam la bunicii mei, care aveau casa, aveau gradina si cred ca omul se simte mult mai bine in natura, unde are mai multa energie. Imi mai doresc ca baietelul meu, Nicolas, sa reuseasca in viata. El are acum 13 ani si jumatate, este in clasa a VII-a. Vreau sa fie bun, sa invete si sa-si aleaga profesia pe care sa o iubeasca.

Avem nevoie de o scoala de circ

Am fost singura tara din competitia de la Monte Carlo care a plecat cu premii, dar care nu are o scoala de circ. Pana si Marocul are asa ceva. Sper ca in acest an sau macar anul viitor sa reusesc acest lucru, prentru ca aici noi nu facem numai spectacole, pregatim si artistii. Exista institutul de teatru, scoala de coregrafie, de muzica, de tot ceea ce stim. Ar trebui sa luam copii de la clasa a patra, la fel cum se intampla la coregrafie, si sa ii crestem noi. Ne-ar trebui sala de repetitie, un internat…

Secrete

1.Propozitii „tabu”Nu ii plac obstacolele, piedicile si nu suporta propozitiile „Nu pot” si „Nu vreau”2.Gimnasta de performantaA practicat 12 ani gimnastica ritmica de performanta, ceea ce i-a ajutat enorm in cariera3.Vrea sa faca filmul show-uluiFiind si regizor, intentioneaza sa realizeze un film despre munca din spatele fiecarui spectacol de circ4.Coregraf pentru vedeteMulte VIP-uri de azi, cum ar fi Catalin Botezatu, Mihaela Radulescu sau actrita Monica Davidescu, au colaborat cu ea, fiind intr-o perioada maestru coregraf5.Apreciata in partidColegii din PD-L o sustin si au incredere in calitatile ei de manager. A existat la un moment dat zvonul potrivit caruia urma sa il inlocuiasca pe ministrul Culturii