Bradul de Crăciun a fost instalat în Sibiu. Are 80 de ani şi 20 de metri înălţime
Cei care l-au văzut pentru prima dată şi-au scos imediat telefoanele şi au făcut o poză cu uriaşul conifer.
Reporter: “Cum miroase?”
Trecător: “Foarte frumos şi foarte proaspăt. Are foarte multe conuri şi e foarte verde.”
Bradul de 80 de ani, are o înălţime de 20 de metri şi va fi împodobit zilele următoare pentru că este vedetă târgului de Crăciun, care va începe pe 17 noiembrie.
Dupa sărbători, coniferul va fi transformat în lemne de foc şi va încălzi locuinţele nevoiaşilor.
Târgul de Crăciun va fi deschis vineri, 17 noiembrie, la ora 19. Cea de-a 11-a ediţie a evenimentului reuneşte peste 90 de expozanţi din ţară şi străinătate, cel mai mare număr de până acum, dar şi atracţii numeroase pentru copii. Pe lângă toate acestea, conceptul de iluminat este unul deosebit – o proiecţie grandioasă pe toate clădirile din Piaţa Mare va face ca centrul Sibiului să fie probabil cel mai luminos din ţară.