Brad trage la masea
Prietenii actorului spun ca acesta se cearta tot mai des cu iubita lui din cauza consumului exagerat de bere germana. Atmosfera din sanul cuplului Angelina Jolie-Brad Pitt este mai tensionata ca oricand. Surse din anturajul celor doua vedete pretind ca acestea au ajuns sa se certe non-stop, iar motivul ar fi dependenta actorului de berea germana, pe care a descoperit-o in timpul sederii la Berlin. „Brad a cam inceput sa traga la masea, lucru care pe Angelina o enerveaza la culme. Dupa ce a aflat din ziare ca iubitul ei a petrecut ore intregi in barurile berlineze in timp ce ea dormea, a descoperit si ca acesta a incercat sa introduca pe ascuns o bere in sala in care se decernau premiile SAG”, a declarat un apropiat al cuplului. „Lui Brad ii lipsesc zilele in care era liber si fara obligatii si se refugiaza in alcool in incercarea de a-si recupera tineretea. In plus tanjeste inca dupa Jennifer Aniston. Adevarul e ca tipa e foarte sexy, iar noi il tachinam mereu in legatura cu asta”, a adaugat aceeasi sursa. (A.C.)