Brad Pitt este din nou singur. Motivul surprinzător care l-a determinat pe actor să se despartă de Nicole Poturalski
Brad Pitt și Nicole Poturalski s-au despărțit la doar câteva luni după ce își oficializaseră relația. Apropiații celor două vedete spun că ruptura este definitivă.
Actorul a fost surprins în compania lui Nicole Poturalski, cunoscută în industria modelingului în luna august a anului acesta. Tânăra este reprezentată de A Management, Official Models în New York și de NEXT Models în Los Angeles și a apărut în reviste precum ELLE, Harper’s Bazaar Germania și Grazia.
Tânăra este măritată
Chiar dacă nimeni nu a confirmat precis, toată lumea bănuiește că Brad Pitt nu a putut să se implice pentru că noua sa iubită este deja căsătorită cu Roland Mary, un om de afaceri din Germania.
Cei doi au declarat că au o căsnicie deschisă, dar acest lucru nu a fost de ajuns pentru fostul soț al Angelinei Jolie. „Ei încă sunt căsătoriți, însă relația lor este una deschisă. A mai fost căsătorit de mai multe ori și are cinci copii. Nu este interesat de negativitate sau gelozie”., a spus un apropiat al germanului.
Nu a fost o relație serioasă
Mai mult, apropiații lui Nicole și ai lui Ronald spun că relația dintre tânărul model și Brad Pitt nu a fost niciodată serioasă. „Nu a fost niciodată o relație foarte serioasă așa cum s-a lăsat să se înțeleagă. S-au despărțit de ceva timp”, a spus un apropiat al cuplului.