Michael Peters, bossul gigantului Euronews, și Mark Robertson, ”omul” lui Donald Trump, au aterizat în secret la București, unde s-au întâlnit cu Cozmin Gușă, acționarul Realitatea TV. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, prin unitatea DAS (Departamentul de Anchete Speciale), imagini în premieră cu cei trei “grei”, pe care îi leagă o prietenie de mai mulți ani.
Doi dintre cei mai influenți și puternici oameni de mapamond au fost prezenți, marți, în Capitală, unde s-au întâlnit cu ultra-cunoscutul mogul Cozmin Gușă. Michael Peters, CEO-ul Euronews, și Mark John Robertson, preşedintele firmei de lobby Potomac Global Advisors LLC, au purtat o discuție cu bossul de la Realitatea TV, într-o locație de lux din Capitală.
(VEZI AICI: COZMIN GUȘĂ: “ORESTE ȘI OANA STĂNCIULESCU NU VOR MAI FI INVITAȚI LA REALITATEA TV”. DECIZIA E CLARĂ)
Surse DAS, categoria A, certificate astfel de Departamentul de Anchete Speciale al CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, susţin că Michael Peters și Cozmin Gușă ar fi discutat chiar de un parteneriat între Euronews, una dintre cele mai puternice televiziuni de știri din lume, și Realitatea TV! Întrevederea a fost una ”fulger”, iar părțile ar fi ajuns la un numitor comun.
Michael Petres a sosit la București cu un avion privat, care a aterizat pe aeroportul Băneasa. A poposit câteva ore la București, ocazie cu care s-a întâlnit Cozmin Gușă, dar și cu Mark Robertson. Cei trei sunt buni prieteni și colaborează de mulți ani. Bossul gigantului Euronews a părăsit România tot marți, fiind condus până la aeroport chiar de acționarul de la Realitatea TV și preşedintele firmei de lobby Potomac Global Advisors LLC.
Până să urce în avion, Michael Peters a mai schimbat câteva cuvinte cu Cozmin Gușă, sub atenta supraveghere a lui Mark Robertson. Despărțirea a avut loc cu zâmbetul pe buze, semn clar că toate părțile au fost mulțumite de modul în care a descurs întâlnirea. La final, mogulul român și CEO-ul Euronews și-au luat “la revedere” și și-au strâns mâna ca doi bărbați adevărați, chiar în fața aeroportului Băneasa.
Apoi, Cozmin Gușă și Mark Robertson s-au urcat într-o mașină de lux, care i-a transportat în locațiile unde au ținut să fie prezenți.
“De CANCAN.RO se vede treaba că nu scapă nimeni! Dar, asta-i viața, o să vă răspund. Michael Peters a venit pentru câteva ore la București pentru o întâlnire cu mine. Sigur că este un eveniment, o știre, pentru că în acest moment probabil dânsul este cel mai important manager din mass-media europeană. Nu pot să vă spun însă ce am discutat, este o treabă confidențială. În ce-l privește pe Mark Robertson, e de notorietate faptul că suntem parteneri, chiar acum, când m-ați sunat, suntem împreună la Bruxelles. După ce a plecat Michael Peters, am mai discutat câte ceva, apoi am băut un vin la aniversarea Capital, nu avem nimic de ascuns”, a mărturisit Cozmin Gușă în această dimineață, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.
(CITEȘTE ȘI: COZMIN GUȘĂ & RAREȘ BOGDAN AU RUPT TĂCEREA EXCLUSIV PENTRU CANCAN.RO. RĂZBOIUL DECLARAȚIILOR)
Mark John Robertson a anunțat, în urmă cu ceva timp, că vrea să investească 50 de milioane de dolari în presa din România. Este fost republican și apropiat al lui Donald Trump, actualul președinte al SUA. Tatăl lui a fost emisar al administrației americane în statele comuniste înainte de 1989, inclusiv în România. A avut legături apropiate cu Richard Nixon și Ronald Reagan. Mark J. Robertson a fost coleg cu Mike Pompeo, în prezent directorul CIA.
Mark J. Robertson a petrecut peste 17 ani în Senat și Camera Reprezentanților, din SUA. În prezent, oferă consultanță strategică corporațiilor multinaționale, asociațiilor și camerelor industriale interne/externe și guvernelor naționale/străine cu privire la toate aspectele legate de dezvoltarea și accesul piețelor, poziționarea politică, gestionarea crizelor și evitarea acestora.
(NU RATA, AICI: COZMIN GUŞĂ DENUNŢĂ CAMPANIA GSP ÎMPOTRIVA JUDO-ULUI ROMÂNESC)
În calitate de reprezentant al mai multor companii private din Balcani, a contribuit la stabilirea unor acorduri de parteneriat cu corporațiile multinaționale din SUA, inclusiv cele specializate în domeniul energiei, infrastructurii, telecomunicațiilor și televiziunii. Mai mult, el este implicat în promovarea anumitor proiecte importante din sectorul energetic, care au un impact direct asupra securității energetice regionale și globale.
În trecut, Mark J. Robertson a fost consilier strategic pentru președinți și miniștri din Argentina, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Mexic, Venezuela, Serbia, România sau Gambia.