Bossul din PSD și-a recâștigat soția pe care o alungase din vila familiei!

De: Cancan
Publicat: 15/03/2018 | 11:50

Fostul secretar general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a dus în ultima perioadă două bătălii: una pe plan politic și alta pe plan sentimental. Dacă pe prima a pierdut-o, la Congresul de săptămâna trecută, pe cea de a doua a câștigat-o fără drept de apel, iar CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, toate detaliile! (CITEȘTE ȘI: Două secretare de la PSD au dezlănţuit-o pe concubina lui Codrin Ştefănescu)

Codrin Ștefănescu, unul dintre cei mai vocali membri ai PSD, a candidat, la Congresul extraordinar, pentru funcția de secretar general al partidului, împotriva lui Marian Neacşu. A pierdut, însă, lupta electorală. Codrin Ştefănescu a obţinut 668 de voturi „pentru” şi 3.063 „împotrivă”, Neacșu câștigând funcția la pas. Supărat din pricina înfrângerii din partid, Codrin Ștefănescu se bucură, însă, de o perioadă foarte bună pe plan sentimental. Și-a recâștigat soția, pe Alice Constantinică, după ce o alungase din vila familiei.

Cum a recâștigat-o Codrin pe Alice

După scandalul cu sexy-secretarele – despre care CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, v-a relatat pe larg AICI – Codrin Ștefănescu a alungat-o de acasă pe partenera lui de viață, Alice Constantinică. Pe atunci încă secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu recunoștea el însuși, pe Facebook, despărțirea. „Ne-am despārţit! Cred cā amândoi am luat decizia corectă! Mulţumesc prietenilor care ne-au fost alături. Acesta a fost anunţul pe care am dorit să-l fac!”, scria el pe rețeaua de socializare.

Ei bine, între timp, politicianul se pare că a realizat că o iubește doar pe frumoasa lui parteneră de viață și a început, după despărțire, o adevărată luptă pentru a o recâștiga. Potrivit unor apropiați ai cuplului, politicianul i-ar fi jurat soției că nu va mai călca strâmb și a asigurat-o că nu mai păstrează legătura cu niciuna dintre secretarele sale sexy.

Codrin Ștefănescu a investit serios în ultima perioadă și în impresionante buchete de flori, pe care Alice Constantinică le-a arătat prietenilor săi pe Facebook. În strategia de cucerire ar intra și un superb autoturism Mercedes, la volanul căruia Alice s-a fotografiat alături de fiul ei și al lui Codrin, Radu. La volanul aceluiași Mercedes GLE 400 4 MATIC, în valoare de circa 60.000 de euro, s-a aflat Alice și în imaginile pe care le publicăm în exclusivitate. (VEZI ŞI: Iubita lui Codrin Ştefănescu e de 2x mamă: şi-a scos bebeluşul în parc, la pachet cu…)

Alice Constantinică, iubita lui Codrin Ștefănescu, coboară din Mercedes

Strategia lui Alice pentru a-și pune rivalele pe fugă

Nici Alice Constantinică nu a stat cu mâinile în sân. Ea a pregătit o strategie pentru a le pune pe fugă pe rivalele sale, sexy-secretarele Alina şi Cristiana. Încă de la începutul anului, Alice a început să posteze fotografii din vacanțele extravagante în care a fost, dând de înțeles că se află și Codrin cu ea. Ba chiar, într-una dintre pozele din vacanța din Maldive, a scris #honeymoon (n.r.- luna de miere). (CITEȘTE ȘI: Soţia l-a pus să se jure pe fiica lui! Codrin Ştefănescu, filmat la ”show în 3”, în propria casă cu… sexy-secretarele PSD!)

Probabil că și fotografiile cu buchetele grandioase de flori, în care Codrin Ștefănescu a investit serios și pe care Alice le-a postat pe Facebook, au fost parte a strategiei, având în vedere că tânăra nu a ratat nicio ocazie să le arate public. De altfel, Codrin Ștefănescu a dat și el like clipului video în care Alice prezenta buchetul pe care l-a primit de Valentine’s Day de la acesta, ca să nu mai fie niciun dubiu de la cine e.

În acest timp, sexy-secretarele chiar pare că au dispărut din viața politicianului PSD, Cristiana fiind, în prezent, consilieră personală a ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea, care l-a înlocuit pe Ilan Laufer în actualul Guvern Dăncilă. Este interesantă și ultima declarație de avere depusă de Cristiana, în care cam bate vântul. La capitolul venituri, tânăra a trecut numai salariul de consilier, și acela destul de mic, 23.927 lei pe an. Nu tu case, nu tu mașini, nimic. Ce mai, victoria lui Alice pare completă!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)