Boss al prostituatelor românce din Roma, „executat” de judecătorii din Iași. Cum testa proxenetul fetele și cum pedepsea insubordonarea
Un membru al lumii interlope din Iași care ar fi obținut zeci de mii de euro din traficul de carne vie a fost condamnat de Tribunalul Iași la 11 ani de închisoare. Mircea Cristian era activ și pe piața prostituției din Iași, însă cei mai mulți bani îi obținea de pe urma fetelor pe care le ducea la Roma.
Prostituatele lui Mircea Cristian, zis „Katy”, au ajuns Roma începând cu anul 2011. La dosar, procurorii descriu cum, în doar câte o lună, unele dintre fete câştigau şi până la 20.000 de euro din prostituţie, majoritatea banilor rămânând la el.
„Ca metodă de racolare, tinerelor li se promiteau locuri de muncă bine plătite în Italia sau chiar li se spuneau că vor merge să practice prostituţia, dar că vor primi o parte din banii obţinuţi. De cele mai multe ori, Mircea Cristian simula relaţii sentimentale cu tinerele recrutate, convingându-le să accepte practicarea prostituţiei prin promisiunea unui viitor împreună cu acesta”, au precizat procurorii.
Judecătorii au decis să confiște 55.000 de euro de la Mircea Cristian, bani despre care s-a putut demonstra că au fost obținuți de victimele sale.
Prostituatele au povestit cum Mircea Cristian le ameninţa că le va împuşca dacă vor îndrăzni să fugă din Italia. „Una dintre persoanele vătămate a precizat că Mircea Cristian deţinea un pistol cu glonţ, pe care l-a folosit pe un câmp în apropierea Romei, unde, de faţă cu toate fetele care erau exploatate de el, a aranjat mai multe sticle şi a tras cu pistolul. Cu această ocazie le-a arătat că este un bun trăgător şi le-a spus că dacă nu-l vor asculta le va împuşca”, au precizat procurorii DIICOT Iaşi. (VEZI ȘI: PROXENETA DIN CENTRUL DE PLASAMENT)
Povestea Florentinei
Nu toate fetele ajungeau, însă, să practice prostituţia în Italia. Unele dintre victime au fost lăsate în România, unde mergeau la hoteluri sau apartamente de lux pentru a-şi vinde trupul. Un exemplu în acest sens este Florentina T., care, din 2013 până în 2015, s-a prostituat în Iaşi, sub tutela aceluiaşi Cristian Mircea. Așa s-a întâmplat cu Florentina, care a început să se prostitueze când avea 15 ani. (CITEȘTE ȘI: SCENE TRAGICE IN FAMILIA IOANEI CONDEA)
Fata a întreţinut un raport sexual cu proxenetul, la finele căruia acesta i-a spus că nu este pregătită pentru a merge în Italia şi că trebuie să mai „exerseze” în România. Cât timp se prostitua în Iaşi, Florentina T. a aflat că şi sora sa, majoră, Gabriela, se prostitua pentru acelaşi proxenet, în Italia.