Borcea s-a decis pe care dintre ele s-o aleagă. I-a spus soţiei dacă divorţează sau nu! ”Momentul adevărului” a avut loc la ultima

De: Cancan
Publicat: 24/02/2016 | 00:26

Luni la rând, Alina Borcea a fost surprinsă tot mai supărată, plângând, iar apropiaţii spuneau că intrase într-o depresie cruntă. Totul din cauza încarcerării lui Cristi Borcea, dar şi din cauza amantlâcului acestuia cu Valentina Pelinel, de care ştia dinainte să apară la TV şi să-i transmită fostului model prin emisiunea lui Măruţă să-i lase familia în pace. CANCAN.ro a aflat că soţia lui Borcea şi-a jurat că nu va renunţa la afacerist, că l-a iertat, dar şi că este pregătită să înfrunte problemele cu Pelinel. Culmea este ăp timişoreanca chiar a avut o voinţă de fier, iar după tot circul de la TV, Alina şi-a sters lacrimile, şi-a ridicat privirea, iar de atunci toţi au văzut-o ca pe o stâncă. Nimic parcă nu o mai dărâma, însă puţini ştiu că blonda avea un scop precis, anume să-şi facă soţul să revină pe calea cea bună. Ce-i drept, Alina Borcea a avut şi un ajutor, pe naşul de la cununie, care îi este părinte spiritual. Aşadar, cu răbdare şi preseverenţă, blonda a câştigat teren, iar acum zâmbeşte din nou. Borcea nu mai divorţează, însă îşi va asuma copilul, dacă va fi nevoie. aşadar, până la urmă, Cristi a ales să rămână alături de soţia lui, care în ultima perioadă este văzută tot mai des cu pachete la penitenciar.

Alina este foarte indragostita de Cristi Borcea, cel cu care are doi copii si i-a devenit sot pe 20 iunie 2011

Don Juan al României

Cristi Borcea este tatăl a şapte copii: trei din casatoria cu Mihaela – Patrick (17 ani) si gemenii Mihai Angelo si Antonia Melissa (12 ani), doi din mariajul cu Alina – George Alexandru (4 ani) si Gloria Elena (7 luni), unul din aventura cu avocata Simona Dana Voiculescu, o fetita de 8 ani, si altul cu Valentina Pelinel, care urmeaza sa se nasca in doar cinci luni. Cristi Borcea a fost casatorit 22 de ani cu Mihaela Borcea, de care a divortat in 2011, iar apoi s-a casatorit cu Alina Borcea, iar in paralel avea o relatie cu Valentina Pelinel, care era casatorita cu fostul om politic Cristian Boureanu.

Este arestat

Fostul sef de la Dinamo se afla in arestul Capitalei de cateva luni, dupa ce numele lui a aparut in dosarul in care judecătoarea Geanina Terceanu este acuzata, alaturi de fratii Victor si Ioan Becali, ca ar fi primit 220.000 de euro pentru a da o solutie de achitare in dosarul „Transferurilor”. Procurorii DNA detin probe ca Terceanu ar fi fost cea care ar fi pus la punct toate detaliile afacerii, inclusiv circul pe care l-a făcut Giovani Becali in sala de judecată. Pana sa fie adus in Arestul Central, din aprilie 2014, cand a fost condamnat la 6 ani si 4 luni de inchisoare in dosarul „Transferurilor”, Borcea a fost inchis in Penitenciarul Poarta Alba Constanta.

Citeşte şi:

Alina Borcea se descurca cu greu singura. Este mereu cu ochii in lacrimi si este ajutata doar de bona in cresterea celor doi copii

Vendeta nevestei încornorate! CANCAN.RO a aflat cum s-a răzbunat Alina Borcea pe amanta soţului ei!

 

Dosarul Transferurilor

Dosarul Transferurilor este un scandal de coruptie din Romania, in perioada 2007-2014, prin care mai mulţi sefi de cluburi de fotbal sau impresari declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, pastrand banii pentru ei si plătind un impozit mai mic decat cel cuvenit. Toate activitatile s-ar fi facut prin companii off-shore din strainatate. Acestia au fost acuzati ca, prin intermediul unor tranzactii ilegale, in perioada 1999-2005 au produs statului un prejudiciu de 1,5 milioane de dolari si un prejudiciu de peste 10 milioane de dolari cluburilor de fotbal din Liga 1.

La 4 martie 2014, Curtea de Apel Bucuresti a dat o sentinta definitiva după aproape şase ani de judecată, zeci de termene şi de audieri:

George Copos – 3 ani si 8 luni cu executare
Mihai Stoica – 3 ani si 6 luni cu executare
Cristi Borcea – 6 ani si 4 luni cu executare
Ioan Becali – 6 ani si 4 luni cu executare
Victor Becali – 4 ani si 8 luni cu executare
Jean Pădureanu – 3 ani si 4 luni cu executare
Gica Popescu – 3 ani, 1 luna si 10 zile cu executare
Gigi Netoiu – 3 ani si 4 luni cu executare

Gică Popescu a fost condamnat cu executare cu o zi inaintea alegerilor la presedintia Federatiei Romane de Fotbal (FRF).

Transferuri anchetate

Fotbalist Transfer (an) Suma declarată ($) Suma reală ($) Inculpat(i)

1 Iulian Arhire Oţelul – Pohang (1999) 150 000 700 000 M.M. Stoica
2 Ionel Ganea Bistriţa – Stuttgart (1999) 600 000 2 000 000 Jean Pădurean, Ioan Becali
3 Cristian Dulca Rapid – Pohang (1999) 120 000 600 000 George Copos
4 Cosmin Contra Dinamo- Alaves (1999) 800 000 1 800 000 Cristi Borcea, Ioan Becali
5 Bogdan Mara Dinamo- Alaves (2001) 1 000 000 1 200 000 Cristi Borcea, Ioan Becali
6 Paul Codrea Dinamo – Genoa (2001) 70 000 2 600 000 Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali
7 Florin Cernat Dinamo – Kiev (2001) 600 000 1 000 000 Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali
8 Nicolae Mitea Dinamo – Ajax (2003) 0 720 000 €1 Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali
9 Lucian Sânmărtean Bistriţa – Panathinaikos (2003) 300 000 600 000 Jean Pădureanu, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu
10 Florin Bratu Rapid – Galatasaray (2003) 630 000 2 750 000 George Copos, Ioan Becali, Gheorghe Popescu
11 Adrian Mihalcea Dinamo – Chunnam (2004) 250 000 600 000 Cristi Borcea, Ioan Becali
12 Dan Alexa Dinamo – Guoan (2004) 330 000 730 000 Cristi Borcea, Ioan Becali, Gheorghe Netoiu.

Larisa Ciută