Borcea Jr. are pofte la o senioara! Si-a tras iubita cu 7 ani mai mare!
Divortul parintilor nu l-a afectat foarte tare pe Patrick Borcea. Fiul cel mare al fostului cuplu a trecut peste socul despartirii din familia lui cu ajutorul iubitei sale, Angelina Mihaela. Sprijinul pe care fata i l-a oferit lui Borcea Jr. a fost atat de important pentru urmasul actionarului dinamovist, incat acesta a „oficializat” relatia pe care o are cu tanara, prezentand-o amicilor lui. Povestea de iubire dintre cei doi este insa spectaculoasa din alte puncte de vedere.
Blonda care i-a rapit inima lui Patrick are 21 de ani, cu sapte mai mult decat baiatul lui Cristi Borcea. Daca varsta nu este o problema, distanta nici atat. Desi juniorul investitorului de la Dinamo va sta in perioada urmatoare mai mult pe la Miami, el va putea petrece mult timp alaturi de noua lui prietena, pentru ca aceasta este obisnuita cu orasul american, acolo unde a fost studenta. Surse din anturajul celor doi sustin chiar ca idila lor s-ar fi infiripat chiar in SUA, Borcea Jr. cunoscand-o pe mai matura lui iubita intr-una dintre vacantele petrecute la tatal lui.
Ramane de vazut acum daca relatia va fi una de durata sau „micul Print”, asa cum este poreclit Patrick in cercul sau de amici, va gasi rapid alinarea in bratele altei tinere.
Si Cristi Borcea iubeste cu pasiune
Relatia lui Patrick Borcea vine la scurt timp dupa ce tatal sau, cunoscutul actionar al lui Dinamo, a oficializat idila pe care o are de mai multi ani cu fostul manechin Alina Vidican. „Eu si Alina suntem foarte fericiti si ne iubim enorm! Simt ca nimic nu va putea schimba frumusetea relatiei noastre. Practic, in acest moment suntem liberi sa ne traim iubirea si profitam din plin de asta”, a declarat Borcea senior pentru CANCAN acum cateva zile. Interesant este ca, spre deosebire de fiul sau care a preferat o iubita mai experimentata, Cristi Borcea (41 de ani) a decis sa-si refaca viata alaturi de o femeie cu 15 ani mai tanara.