Atacantul brazilian Neymar va încasa o primă substanţială din partea clubului Paris Saint-Germain în cazul în care va câştiga Balonul de Aur, acordat anual celui mai bun fotbalist al planetei, informează presa franceză. Astfel, după ce a aruncat în aer piaţa transferurilor odată cu aducerea lui Neymar jr. de la Barcelona, PSG surprinde din nou lumea mondială a fotbalului cu încă o clauză, bonusul de 3 milioane de euro putând fi activat în fiecare an al contractului, adică până în 2022.
Conform ziarului „Le Parisien”, care citează surse din anturajul jucătorului, în contractul lui Neymar cu PSG figurează o clauză conform căreia starul brazilian va fi recompensat cu trei milioane euro în cazul în care va cuceri prestigiosul trofeu, atribuit de revista „France Football”.
Oficialii lui PSG au considerat, în momentul în care au acceptat includerea acestui bonus în contractul lui Neymar, că un astfel de trofeu câştigat de brazilian ar avea efecte benefice inclusiv asupra imaginii clubului parizian, care devine tot mai puternică la nivel mondial, a explicat unul dintre specialiştii chestionaţi de cotidianul parizian. Neymar se numără printre cei 30 de jucători nominalizaţi de France Football pentru ediţia din acest an a Balonului de Aur, alături de portughezul Cristiano Ronaldo şi argentinianul Lionel Messi, consideraţi principalii favoriţi la câştigarea acestui trofeu.
Paris Saint-Germain a stabilit în această vară un nou record în lumea fotbalului, după ce a plătit 222 milioane euro pentru a-şi asigura serviciile lui Neymar, suma reprezentând contravaloarea clauzei de reziliere a contractului internaţionalului brazilian cu fostul său club, FC Barcelona.
Neymar jr. va fi în această seară adversar al internaţionalilor români nicuşor Stanciu şi Alex Chipciu, PSG deplasându-se în Belgia pentru confruntarea din etapa a III-a a grupei B din Champions League în gaţa lui Anderlecht.
Cristi P.