Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu au acum două emisiuni la Pro TV! Au dat lovitura după ce au plecat de la Antena 1
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu au plecat cu scandal de la Antena 1 și au revenit cu surle și trâmbițe la Pro TV, postul ce i-a lansat în urmă cu ani de zile. Cei trei s-au reinstaurat la cârma show-ului culinar MasterChef, însă se pare că mai au pregătită o surpriză. Ei bine, aceștia au dat lovitura după plecarea de la Antena 1, căci acum au nu una, ci două emisiuni la Pro TV.
În urmă cu ceva timp, cei trei chefi anunțau că părăsesc proiectul Chefi la Cuțite. A fost scandal mare, postul de televiziune i-a dat în judecată, la fel au făcut și ei, dar acum apele s-au liniștit. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu nu au rămas prea mult timp „șomeri” și au aterizat la Pro TV. Noul sezon Masterchef îi are la cârmă, însă cei trei pregătesc un nou proiect care va ajunge în curând pe micile ecrane. Despre ce este vorba?
(CITEȘTE ȘI: Mâncarea preferată a lui Sorin Bontea. Juratul MasterChef iubește un preparat simplu, dar gustos)
Cei trei chefi, o nouă emisiune la Pro TV
Se pare că plecarea de la Antena 1 le priește celor trei chefi, căci aceștia pregătesc o nouă emisiune. Mai exact, alături de Gina Pistol, bucătarii vor aduce, în curând, pentru public emisiunea „MasterChef: Restul e plăcere”. Aceasta va avea premiera în data de 15 octombrie. Primul episod va fi difuzat de la ora 20:30, simultan pe platforma VOYO și la PRO TV, iar restul edițiilor vor fi disponibile exclusiv pe VOYO.
În noul format, cei trei chefi luptă împotriva risipei alimentare, iar aceștia au sarcina să transforma resturile lăsate de concurenți în bucătăria MasterChef, în adevărate senzații culinare. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se vor duela în preparate, iar un invitat celebrul îi va juriza și va acorda „Ceapa de aur” – trofeul care validează cel mai bun preparat al ediției.
„Cu toții credem că, pentru a pregăti un preparat demn de MasterChef, avem nevoie de ingrediente, produse sau ustensile sofisticate. Ei bine, nu! Începând din 15 octombrie, pe VOYO, cei trei chefi simpatici ne vor arăta cum putem crea preparate delicioase cu ceea ce avem la îndemână în bucătărie. Ei se vor întrece, invitatul special va gusta, iar un singur chef va câștiga!
Totuși, MasterChef – Restul e plăcere nu este doar despre competiția intensă dintre ei, ci, mai ales, despre cum putem reduce risipa alimentară, despre responsabilitatea față de resursele planetei și grija pentru mediul înconjurător. Vă invit să descoperiți această călătorie culinară alături de Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu, în fiecare săptămână, exclusiv pe VOYO”, a spus Gina Pistol, care o să fie prezentatoarea emisiunii.