Bone filmate cu camera ascunsa
OCHI. Femeile care ingrijesc copiii pot fi surprinse daca nu-si fac treaba ca lumea PAZA. Un sistem de supraveghere performant i-ar permite cuplului Banica-Marin sa afle ce face personalul, inainte sa citeasca despre asta in presa Vigilenta. Camerele de supraveghere pot fi montate in jucarii, in nasturi sau chiar in masini de spalat sau pantofi Mihnea Mihalache Fiastru Daca vrei sa afli cum isi desfasoara activitatea bona copilului tau, maniera in care vorbeste si se poarta cu copilul, nimic mai simplu. Apelezi la o firma care comercializeaza sisteme de supraveghere video-audio. In functie de complexitatea sistemului, a numarului de camere si a cererilor clientului, instalarea se face la fel de rapid in cazul unui sistem local cum ar fi un apartament sau o casa, de la cateva ore la maxim o zi. Interval in care bona s-ar putea bucura de o zi libera, de exemplu. Un reprezentant al „Valkys Technology. Sisteme de Supraveghere”, firma care comercializeaza astfel de sisteme ne-a explicat in amanunt cum functioneaza: „Nu exista sisteme standard pentru supravegherea activitatii bonelor. Se pot face mai multe, in functie de bugete. Un sistem mai simplu incepe de la 400 – 500 de lei, iar unul complex variaza in jurul sumei de 1.500 lei. Se pleaca de la un sistem cu o singura camera de filmat, dar se pot face si cu 3 – 4 sau mai multe, plus microfoane si detectoare de miscare, exact ca in cazul sistemelor de alarma. Sistemul audio are o raza de actiune de 20 de metri, iar cel video, de 140 de metri. Camerele pot fi amplasate in diverse jucarii sau ceasuri, in nasturi sau chiar sub forma de suruburi in mobilier. Cablajul se face mascat, iar pentru spatiile mai mici se pot folosi sisteme wireless. Informatiile se stocheaza pe o placa de captura care se leaga la calculator si astfel, cand vii acasa, poti sa vezi si sa auzi tot ce s-a intamplat in lipsa ta”. Sistemele de supraveghere video pot fi folosite in diverse scopuri, atat pentru a urmari activitatea bonelor, cat si la solicitarea sotilor care isi banuiesc partenerii de infidelitate sau pentru a monitoriza activitatea din diverse sedinte sau intalniri: „Am ajuns sa instalam camere de filmat in masina de spalat sau in pantofi”, ne-a mai declarat reprezentantul firmei de sisteme de supraveghere.
Numai pe semnatura
Cu toate astea, nu oricine si in orice conditii poate sa-si achizitioneze un astfel de sistem de supraveghere: „Sistemele pleaca doar pe semnatura. Aceste sisteme nu pot fi comercializate pentru ca cineva sa le foloseasca in sali sau la solare sau diverse ipostaze similare. Nu poti sa-i dai pe mana astfel aparate unui pusti de 18 ani care isi urmareste iubita pentru ca apoi sa posteze imaginile pe internet”.