Bomba secolului pe piața media! Ce se întâmplă cu show-ul „Românii au Talent” de la Pro TV

De: Cancan
Publicat: 30/03/2019 | 17:38

Bomba secolului pe piața media, după ce vineri, 29 martie 2019, a fost difuzat show-ul „Românii au talent” de pe Pro TV. Anunțul a fost făcut a doua zi, iar cifrele vorbesc de la sine.

Emisiunea „Românii au talent”, a căror jurați sunt Andra, Andi Moisescu, Mihai Petre și Florin Călinescu, a înregistrat cifre record în ediția de vineri, 29 martie. La nivelul întregii țări, audiența Pro TV a fost cât a următoarelor 9 posturi luate la un loc. La orașe, „Românii au talent” a avut cât următoarele 10 posturi la un loc, iar pe publicul tânăr, comercial (18-49 de ani) nu a „mișcat în front” nimeni: Cu „Românii au talent”, Pro TV a avut audiențe cât 20 de posturi adunate, potrivit paginademedia.ro.

NAȚIONAL. La nivelul întregii țări, peste 3,1 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la Românii au talent (o ușoară creștere față de săptămâna trecută). Pro TV a fost urmat de Kanal D, cu serial turcesc (aproape 1,3 milioane) și, la mare distanță, de Antena 1 (370.000). Pe toată țara, show-ul prezentat de Pavel Bartoș a avut o audiență cât următoarele 9 posturi din top la un loc.

URBAN. Peste 1,6 milioane de români de la orașe au fost pe Pro TV la emisiunea jurizată de Florin Călinescu, Mihai Petre, Andra și Andi Moisescu. Și aici, e o creștere față de săptămâna trecută. Locul doi pentru Kanal D (în jur de jumătate de milion de persoane) și trei pentru Antena 1 (200.000). Pe publicul de la orașe, audiența Pro TV cu Românii au talent a fost cât a următoarelor 10 stații luate împreună.

COMERCIAL. Pe publicul comercial, Românii au talent strâns, aseară, cea mai mare parte a publicului tânăr. Mai exact, audiența Românii au talent pe publicul comercial a fost cât a următoarelor 20 de stații la un loc. În cifre absolute: 660.000 de telespectatori tineri la Pro TV, față de 190.000 la kanal D și 140.000 la Antena 1. După aceste stații, audiența pe publicul comercial coboară la câteva zeci de mii de persoane.