Loredana Chivu și fostul concurent de la „Puterea dragostei”, Mădălin None, este cel mai nou cuplu din showbiz. Tânărul a fost cel mai dorit burlac din emisiune, însă nu a reușit să își găsească pe nimeni acolo, dar se pare că afară a avut mai mult noroc.
Blondina și None au fost fotografiați într-un club din Capitală, iar imagine tandre cu ei vorbesc de la sine, potrivit Wowbiz.ro. Loredana era îmbrăcată într-o salopetă mulată, care îi scotea în evidență formele voluptoase.
„De-a lungul timpului am învăţat ce mă face pe mine fericită şi împlinită. E mai bine să-ţi ţii viaţa personală pentru tine, pentru că sunt oameni care mă plac, sunt oameni care nu mă plac şi oamenii rău au de obicei tendinţa să strice. Am ajuns la vârsta la care nu-mi mai doresc să stârnesc vreo invidie. A fost o greşeală din partea mea, o greşeală din care am învăţat. Învăţ din greşeli şi iau cu mine doar partea bună a lucrurilor. Atâta timp cât eu sunt fericită şi împlinită, restul nu mai contează. Trebuie să ştim să apreciem clipele de fericire pe care le trăim, să le trăim cu intensitate„, spunea Loredana Chivu.
Atunci când spui Loredana Chivu te gândești imediat la apariții provocatoare și la fotografii care ”incendiază” spațiul online. În rest, se vorbește puțin sau deloc despre pregătirea Loredanei Chivu. Puțină lume știe care este, în realitate, pregătirea profesională a incendiarei blonde. Ea a făcut mărturisiri despre studiile pe care le are în cadrul emisiunii ”Necenzurat”, de la Antena Stars.
„Am făcut un liceu economic. Am început Facultatea de Drept, la Sibiu, dar n-am terminat-o, deci nu pot să mă laud cu ea. Acum regret că nu m-am ţinut mai mult de şcoală, dar asta e. O să-i îndemn pe copiii mei să înveţe”, a declarat Loredana Chivu.