Premieră la Iași. Un bărbat acuzat că a provocat un accident rutier soldat cu doi morți a fost condamnat pentru omor calificat și nu pentru ucidere din culpă, cum tratează, de regulă, justiția română cazurile de acest fel. Din acest motiv, șoferul găsit vinovat a primit o pedeapsă record, de 19 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
Condamnarea lui Claudiu Pașnicu a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, miercuri, 14 martie, și este definitivă. În primă instanță, ieșeanul fusese condamnat pentru ucidere din culpă și primise o pedeapsă de 8 ani și 3 luni de închisoare cu executare, acea sentință fiind însă anulată de instanța superioară.
Pașnicu a fost trimis în judecată pentru omor calificat și tentativă la omor calificat pentru un accident rutier provocat în februarie 2017, atunci când a intrat cu viteză într-o intersecție din Iași și a zdrobit o mașină în care se aflau doi soți. Înainte de impact, șoferul trecuse și „pe roșu”. (VEZI ȘI: FOSTA SOȚIE A MURIT STRIVITĂ ÎNTR-UN ACCIDENT RUTIER, IAR DUPĂ JUMĂTATE DE ORĂ, EL A PRIMIT UN TELEFON… ”DUMNEZEULE, SPUNE-MI CĂ NU E ADEVĂRAT!”)
https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=iZjTqTO_O7A
Tocmai conduita sa în trafic a determinat procurorul de caz să îl acuze de omor calificat, anchetatorii considerând că Pașnicu a avut intenție indirectă să comită tragedie. Adică nu și-a dorit acest lucru, însă prin acțiunile sale a fost conștient că poate provoca moartea unor participanți la trafic.
De asemenea, în ziua accidentului, în mod repetat, Paşnicu mai trecuse cu maşina „pe roşu“, primul moment de acest gen fiind semnalat de un martor, în jurul orei 11.30. Din acest motiv, în opinia acuzării, Paşnicu nu a fost un „participant legitim la traficul rutier“.
Bogdan Gust, avocatul lui Pașnicu, a precizat miercuri că va uza de căile de atac extraordinare în acest proces. „Este o sentință inumană”, a spus avocatul.