Bollywood şi street dance, în Marea Finală de la Dansez pentru tine! Sunt puşi în joc 147.000 de euro
Drept răsplată pentru efortul depus şi pentru dedicarea cu care luptă prin dans pentru a-şi vedea visurile devenite realitate, concurenţii vor fi răsplătiţi cu nu mai puţin de 147.000 de euro. În ultima ediţie din acest sezon toate perechile rămase în concurs vor dansa musical si, la alegere, Bollywood sau street dance.
Fericiţii care, în urma votului telespectatorilor, vor fi declaraţi ocupanţii locului I, vor fi răsplătiţi cu trofeul emisiunii Dansez pentru tine şi cu 60.000 de euro. Următorii clasaţi vor primi 20.000 de euro, iar ocupanţii locului al III-lea, 15.000 de euro.
Fiecare caz umanitar pentru care vor dansa mâine seară perechile formate din Inna şi Emil Rengle, Horia Tecău şi Iulia Vântur, Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru va primi suma de 3000 de euro. Iar premiile speciale nu se opresc aici, pentru că fiecare concurent din acest sezon va primi un ajutor financiar pentru a face un prim pas în indeplinirea visului pentru care a luptat prin dans.