Bogdan Mocanu mătură pe jos cu Jador! Adio, prietenie: „A făcut asta să își spele imaginea după știrile că…”

Publicat: 03/11/2024 | 20:02
Bogdan Mocanu, probleme cu Jador Foto: social media

Bogdan Mocanu rupe tăcerea și mătură pe jos cu Jador! S-a cam spus „adio” prieteniei, iar de data asta pare mai serios ca niciodată! Cântărețul de manele a pierdut respectul fostului concurent de la Puterea Dragostei! S-a ajuns la acuzații halucinante! Declarațiile la care fanii nu se așteptau!

Artistul a început prin a aduce în discuție scandalul cu promovarea candidatului politic din Republica Moldova! Bogdan Mocanu recunoaște că el și frații Sterp au greșit că nu s-au documentat înainte de a face vidoclipul respectiv, dar susține că își asumă totul, iar postarea a fost făcută doar ca o favoare pentru un prieten. La mijloc nu ar fi fost vorba de bani.

Acuzațiile sunt halucinante! Jador ar fi aflat totul de la Bogdan Mocanu, după care a spus că și el a fost contactat. Cu toate acestea, artistul consideră că nu este adevărat, iar cântărețul ar fi intervenit în subiect doar din dorința de a ajunge viral, călcând „pe cadavre doar ca să fie el sus”.

„Ne-am întâlnit la un eveniment cu un prieten comun de-al meu, Culiță și al lui Iancu Sterp. Nu suntem de acord să spunem cine să voteze, dar el a zis că ne arată un clip cu un om care vorbește de lucruri bune. Greșeala noastră e că nu ne-am interesat de povestea din spate, dacă e adevărat ce spune. Mi-am asumat asta. Am postat clipul ca o favoare, nu am luat bani pentru el, nici Culiță, nici restul. El (n.r. Jador) a aflat de la mine. Apoi a zis și el că a fost contactat. Știu sigur că nu e așa, el a postat la 5 minute asta pentru a fi viral. A călcat pe cadavre doar ca să fie el sus”, a mărturisit Bogdan Mocanu în exclusivitate pentru Can Can Senzațional.

Bogdan Mocanu nu mai are încredere în Jador și consideră că prietenia adevărată ar fi fost doar din partea lui, de fapt. Cântărețul de manele ar fi urmărit încă de la început să se pună într-o lumină bună în fața publicului, asta pentru că se promova ideea că el a fost singurul care ar fi refuzat promovarea candidatului.

Declarațiile șocante nu se opresc aici. Spunem asta pentru că Jador ar fi încercat prin acest subiect să își spele imaginea, mai ales pentru că în ultima vreme pe primele pagini se discuta că și-ar fi agresat iubita.

„Cu o seara înainte, a stat până la 7 dimineața la mine, am scris o piesă. A doua zi, seara, ne-am întâlnit să mâncăm și i-am povestit ce am pățit. A înfipt cuțitul în rană. El a zis treaba cu banii, deși nu i-am zis așa. Și, chiar dacă era adevărat și îl suna cineva să îi propună bani pentru promovare, dacă el vedea că prietenul lui trece prin asta, el trebuie să pună paie pe foc? A fost prietenie numai din partea mea. Și-a îndeplinit scopul, toate știrile aveau titlul „3 influenceri români au promovat, dar unul sfânt a refuzat. Jador”. Eu, înainte să pună Culiță clipul lui de scuze, am pus și eu unul. Cred că el a făcut asta să își spele imaginea după știrile că și-a agresat iubita. Eram cel mai bun (n.r. prieten)”. a mai spus Bogdan Mocanu, în emisiunea Can Can Senzațional.

Citește și: Bogdan Mocanu își explică gafa din campania electorală. Acuzații la adresa lui Jador: „A plecat de la întâlnirea cu mine și…”

Bogdan Mocanu și-a cerut scuze de la cetățenii din Republica Moldova

După videoclipul postat de Culiță Sterp, și Bogdan Mocanu își cere scuze de la cetățenii din Republica Moldova, spunând că nu îl susține pe candidatul pro-rus, de fapt. Artistul a subliniat din nou ideea că nu este vorba de bani și că era de datoria lui să se informeze bine înainte. Abia după ce a izbucnit scandalul a aflat că rușii a cumpărat și voturi false.

„Eu nu îl susțin pe domnul Alexandr Stoianoglo, dar aici e vorba de democrație. Eu sunt influencerul care a vorbit despre pace, despre integrare în UE. Îmi cer scuze din nou cetățenilor din Rep. Moldova. Nu e vorba de bani. Da, nu știam, trebuia să verific informația mai bine. După ce scandalul a luat amploare, am aflat că rușii au dat 20-30 milioane de euro pentru a cumpăra voturi false. Înțeleg de ce își fac oamenii griji, dar noi nu știam despre ce e vorba. Dacă era vorba de bani, noi nu aveam voie să ștergem videoclipurile”, a adăugat artistul.

Bogdan Mocanu susține cu tărie că nici el, dar nici frații Sterp nu au primit avantaje fianciare în urma promovării respective. Totul ar fi început la nunta lui Iancu Sterp, atunci când un prieten comun din Republica Moldova le-a cerut să facă videoclipul.

„L-am sunat și i-am zis că nu știu dacă o face din răutate sau din prostie. El a zis că nu și-a dat seama ce face și a șters clipul. Am zis că nu mă interesează. Chiar așa inimă să ai, ca om? (…) Da, nu este tabu. Noi eram toți 3 la nunta lui Iancu Sterp. Avem un prieten comun din Rep. Moldova cu care am mai colaborat. Am zis că, dacă e un clip în care nu le zicem să votăm, e ok (…) Și la noi e pe bani, marketing politic și e normal să se primească bani. Dar noi nu am luat. Foarte mulți nu îl vor pe el, efectiv (…) Au început să mă vorbească oameni din industrie pe care îi credeam prieteni. Sunt băgători de seamă. Oameni care nu au treabă cu politica, nici eu nu am, dar știu totuși ceva. Oameni care se bucură de răul altuia”, a spus Bogdan Mocanu.

În final, Bogdan Mocanu a spus că dacă era să ia bani pentru videoclip, sume de ordinul zecilor de mii de euro, poate că nu l-ar fi șters. El a adus în discuție și faptul că Jador nu are impresar la acest moment, iar totul ar fi o „vrăjeală”.

„Domnul Dan, când te mușcă un șarpe, stai și îl întrebi de ce te-a mușcat? Te-am văzut ce ai făcut, care a fost focul tău. Foarte urât. Jador nu are impresar acum, vrăjeală totală (…) Daca erau 50.000 de euro, poate nu mai ștergeam videoclipul… Hai să fim serioși”, a mărturisit artistul, la Can Can Senzațional. 

Citește și: Bogdan Mocanu, afectat din cauza inundațiilor provocate de ciclonul Boris. Când și-a văzut mașina, să cadă din picioare!

This browser does not support the video element.