Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au atras, din nou, atenția tuturor, după ce au apărut împreună într-o fotografie pe rețelele de socializare. Burtica dansatoarei a devenit subiect de discuție, mulți fani întrebându-se dacă aceasta așteaptă sau nu un copil.
Între manelist și frumoasa dansatoare există o relație destul de apropiată, fanii fiind convinși că aceștia formează un cuplu, chiar dacă de foarte multe ori au negat vehement acest aspect. Faptul că s-au afișat împreună, în diferite ipostaze, a întărit tot mai tare ipoteza că petrec momente romantice și în dormitor.
O imagine postată de Cristina Pucean, pe contul său de Instagram, a stârnit o mulțime de controverse în mediul online. Fanii săi și ai lui BDPL au observat un detaliu destul de important și anume burtica dansatoarei. Cântărețul de manele și-a plasat mâna pe abdomenul partenerei sale, iar urmăritorii au presupus imediat că este vorba despre un copil, care urmează să vină pe lume în curând.
„Ce ții mâna pe burtă?”, „Gravidă sigur”, „Cristina e însărcinată????”, „Este gravidă”, „De obicei când se vehiculează ceva, ei nu recunosc, apoi o fac atunci când mișcă copilul și crește burta”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor.
Până în acest moment, Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu au vorbit despre zvonurile care circulă, în acest moment, însă, nu ar fi exclus ca în următoarea perioadă să facă marele anunț. Nu mai este niciun secret faptul că ambilor le place să facă dezvăluiri neașteptate, prin intermediul rețelelor de socializare, lăsându-și în același timp fanii cu anumite semne de întrebare.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, Cristina Pucean a rămas surprinsă în momentul în care a descoperit ce surpriză îi pregătise partenerul său de scenă, Bogdan de la Ploiești. Dansatoarea a găsit sufrageria plină de baloane, o cutie cu mai mulți trandafiri roșii și crini, o poză pusă în ramă, în care apare alături de Bogdan de la Ploiești și un ursuleț de pluș.