Bogdan Baltazar: „Romanii sa-si mai faca o gaura la curea”

De: Cancan
Publicat: 14/07/2011 | 00:00
Bogdan Baltazar

Italia si Spania sunt in pragul colapsului, iar acest lucru va afecta in mod cert Romania, avertizeaza analistii economici. „Nu se mai pune problema daca, ci cand va avea loc o noua criza economica. Criza va lovi din nou Romania”, ne-a declarat ieri analistul Ilie Serbanescu. In cele doua tari care au datorii de mii de miliarde de euro lucreaza milioane de romani. Cand Italia si Spania vor lua masuri economice restrictive, conationalii nostri ar putea decide intoarcerea in Romania, care si asa se confrunta cu reduceri masive de personal si de salarii, pe fondul scumpirii vietii si al scaderii consumului. Multi dintre „capsunari” au inceput sa-si ridice case cu banii din munca in strainatate si cu credite la banci. Casele au ramas neterminate, creditele nu se mai platesc, iar bancile ar vinde imobilele chiar si la sfert de pret, dar nu au cui. Drept urmare, ne putem astepta la o stagnare si chiar la o scadere a pietei imobiliare din cauza noii crize economice din Europa. „Ma indoiesc ca va avea loc o revenire masiva, dar Romania, care nu mai are economie si n-a stiut sa profite de bunastarea vestica, va avea parte din plin de criza Occidentului”, ne-a mai spus Ilie Serbanescu. La randul sau, analistul Bogdan Baltazar este de parere ca vin vremuri grele. „Romania e o barcuta pe apele tulburate ale Europei. Primele semne ale noii crize deja se vad. Leul a scazut si ca urmare a incapacitatii Italiei de a-si controla datoriile. Pot spune ca romanii trebuie sa-si mai faca o gaura la curea”, a avertizat Bogdan Baltazar.