Economistul Bogdan Baltazar, care s-a stins din viaţă la vârsta de 73 de ani, va fi înmormântat luni cu salve de tun şi onoruri militare, la cimitirul Bellu.
Bogdan Baltazar este condus luni pe ultimul drum de către rude şi prieteni. Acesta îşi va avea odihna de veci în cimitirul Bellu, scrie RTV.
Bogdan Baltazar a fost în 1990 primul purtător de cuvânt al guvernului Petre Roman. A fost, de asemenea, preşedintele Băncii Române de Dezvoltare şi în perioada în care această instituţie de credit a fost deţinută de stat şi a avut o mare importanţă în ceea ce priveşte privatizarea acestei instituţii de credit.
Foarte mulţi oficiali români, printre care Mugur Isărescu şi Petre Roman, au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Bogdan Baltazar.
Despre sine, Bogdan Baltazar spunea că este un om foarte controversat, îndrăgostit rău de soţia sa şi că ştia că banii nu aduc fericirea.
Viorela Precupaş