Bodi a pierdut “bătălia” cu Poliția. Ce au hotărât magistrații
Fostul soț al Biancăi Drăgușanu a pierdut o primă „bătălie” cu ”Brigada Rutieră”. După jumătate de an de proces, judecătorii s-au pronunțat în cazul controversatului afacerist din Mediaș, care este implicat și într-un mega-dosar de trafic de persoane și proxenetism. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detaliile.
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor detalii de ultimă oră legate de procesul pe care Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, l-a deschis Poliției Rutiere.
În vara anului trecut, controversatul afacerist din Mediaș, care este implicat într-un amplu dosar de tafic de persoane și proxenetism, a fost prins pe picior greșit de un echipaj de la ”Rutieră”, pe o stradă din Capitală. Pe lângă faptul că a fost înregistrat de radar conducând cu mult peste viteza legală, agenții au constatat că Alex Bodi nu a respectat măsurile de carantină impuse de autorități.
Astfel, Alex Bodi s-a ales cu permisul suspendat și o amendă de 2.175 lei.
Ce au constatat polițiștii
„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 12:00, un echipaj al Brigăzii Rutiere a oprit în trafic, pe o stradă din Sectorul 2, un autoturism înregistrat de aparatul radar având viteza de 104 km/h.
Șoferul, un bărbat de 35 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.175 de lei, iar, ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. Din verificările efectuate de polițiști, a rezultat faptul că șoferul se află în izolare, motiv pentru care bărbatul a fost plasat în carantină instituționalizată sub pază”, se arăta în comunicatul Poliției.
Fostul soț al Biancăi Drăgușanu s-ar fi considerat nedreptățit și a contestat sancțiunile primite de la agenții de la Rutieră. După câteva zile, Alex Bodi a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 din București o acțiune împotriva Direcției Generale a Poliției Municipiului București – Brigada Rutieră, ce a avut ca obiect ”plângere contravențională”.
După mai bine de jumătate de an de la demararea procesului, magistrații s-au pronunțat în cazul fostului soț al Biancăi Drăgușanu. Judecătorii au decis să respingă cererea depusă de controversatul afacerist din Mediaș. (NU RATA: ALEX BODI, DECLARAȚII DESPRE PROCESUL CU FOSTA SOȚIE, PENTRU CUSTODIA FETIȚEI LOR „LUCRURILE S-AU SCHIMBAT ACUM CĂ S-A MUTAT LA BUCUREȘTI”)
Decizia instanței
”Respinge plângerea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sector 2. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței”, se arată în decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 2 din București.
Arest de cinci stele la domiciliu
Cu câteva zile înainte de sărbătorile de iarnă, fostul soț al Biancăi Drăgușanu a părăsit arestul IPJ și s-a instalat confortabil în luxoasa vilă din Pipera, unde a fost plasat în arest la domiciliu. Măsurile preventive nu par să îi creeze prea multe probleme în viața de zi cu zi controversatului afacerist din Mediaș. (NU RATA: ALEX BODI A CONTESTAT PLASAREA ÎN CARANTINĂ, IAR MAGISTRAȚII AU DECIS CĂ… „NE-A SPUS CĂ A FOST BĂGAT ÎN…”)
De când se află în arestul la domiciliu, unul de lux s-ar putea spune, Alex Bodi și amicii săi bifează party după party.
Imaginile primite recent pe celebra adresă pont@cancan.ro sunt dovada clară a vieții aparent fără griji de care Alex Bodi se bucură în vila sa din Pipera. Ca-n vremurile bune, Alex Bodi se ”tratează” cu narghilea, băuturi fine și se distrează pe muzica celor mai vestiți lăutari din România.(VEZI ȘI: PRIMA REACȚIE A LUI ALEX BODI, DUPĂ CE BIANCA DRĂGUȘANU A ANUNȚAT CĂ SE MĂRITĂ CU GABI BĂDĂLĂU: „MI-E DOR DE TINE”)
A chemat lăutarii acasă
În urmă cu doar câteva zile, Alex Bodi a mai bifat o mega-aroganță. La unul dintre chefurile din vila din Pipera, atmosfera a fost animată de maneliști celebri, precum Florin Salam, Elis Armeanca și Tzancă Uraganul. Distracția din ”pușcăria de lux” l-ar fi costat pe fostul soț al Biancăi Drăgușanu o mică avere. Potrivit unor zvonuri din anturajul afaceristului din Mediaș, Alex Bodi ar fi scos din buzunar peste 20.000 de euro, doar pentru artiștii invitați.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.