Boboteaza in „Mica Siberie”

De: Cancan
Publicat: 07/01/2009 | 00:00

TRADITIE. Oamenii din Intorsura Buzaului s-au strans, cu mic, cu mare, pe malul raului, unde preotii au tinut slujba de Boboteaza MANDRU. Localnicul care s-a balacit in apa inghetata este fericit ca a prins crucea ce ii va aduce noroc tot anul Dupa un ger naprasnic de -30 de grade Celsius, raul din Intorsura Buzaului a inghetat aproape in totalitate. Gheata si apa rece nu l-au oprit, insa, pe Niculae, un locuitor din Intorsura, sa fie primul care a plonjat imbracat printre gheturi, pentru a lua crucea aruncata de preot in apele Buzaului. Tremurand din toate incheieturile, Nicu a glumit: „Am sarit in apa ca sa nu-mi fie frig!”. Razvan Radu Ieri-dimineata, localnicii din Intorsura se indreptau, cu mic, cu mare, spre biserica. Unii pe jos, altii calare pe cai sau cu bicicletele. Din fata bisericii, alaiul s-a strecurat printre case, spre malul inghetat al raului. Dupa slujba religioasa, preotul a aruncat crucea de lemn in apele inghetate, iar doi tineri s-au aruncat printre gheturi, in aplauzele celorlalti. Cei doi au primit binecuvantarea preotului si au zbughit-o spre casa. O localnica a explicat, in timp ce facea un semn spre cap: „Ala de a prins crucea e Niculae a lu? Dima. Asa e el, mai… curajos, saracu?!” Localnicii din Intorsura nu prea pricep de ce in ultimele zile toti au dat navala in orasul lor: „Au venit televiziunile, au venit de la gazeta, sa afle cum e cu frigul, cu gerul! Cum sa fie? Asa a fost o viata intreaga!”, a spus, nedumerit, un batran care se aciuase in carciuma „La Fanel”. Din scoala aflata in apropierea restaurantului, carduri de copii au iesit in pauza, cei mai multi avand pe ei doar cate un pulover subtirel. „Nu ne e frig! Asa-i la noi, un pic mai rece, dar ne-am obisnuit”, a explicat, razand de curiozitatile reporterilor, o pustoaica de vreo 13 ani. Nici meteorologul Craiu Cliniciu nu se mai arata impresionat de zecile de grade cu minus. Reporterii CANCAN l-au gasit refugiat la caldura, in camera sa de la statia meteorologica, expediind un SMS la Bucuresti, cu ultimele temperaturi inregistrate. „Acum s-a mai incalzit, ca sunt nori. In seara de luni spre marti minima a fost de -13 grade Celsius. Oricum, de obicei, februarie e luna cea mai geroasa!”