Bob Saget a murit. Celebrul actor a fost găsit fără suflare în camera sa de hotel
Bob Saget, cunoscut mai ales pentru rolul său din sitcomul din anii 1980-1990 Full House (Casa plină), a murit duminică. Actorul avea 65 de ani.
Poliţia a fost chemată la Ritz-Carlton Orlando „în legătură cu un bărbat inconştient într-o cameră de hotel”. Bărbatul a fost identificat drept Robert Saget şi declarat decedat la faţa locului, a scris pe Twitter biroul şerifului comitatului Orange.
Medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic ca să-i salveze viața: ”Nu au fost găsite semne ale unui act criminal sau de consum de droguri”, s-a mai precizat, fără să se dea detalii despre cauza morții sale.
În 1987, Saget a fost distribuit în rolul Danny Tanner, tată de familie, în serialul „Full Fouse” (ABC). În serial, el îşi creştea fiicele ca tată singur, după moartea soţiei, şi avea ajutorul cumnatului său, Jesse Katsopolis, jucat de John Stamos, şi al celui mai bun prieten, Joey Gladstone (Dave Coulier).
Serialul a avut opt sezoane şi 192 de episoade, din 1987 până în 1994. Netflix a lansat o continuare, intitulată „Fuller House” (2016-2020), care are cinci sezoane şi 75 de episoade. El şi-a reluat rolul, apărând în zece episoade. În perioada 1989-1997, Bob Saget a fost gazda emisiunii „Americas Funniest Home Videos”, în care erau prezentate cele mai amuzante înregistrări video făcute acasă de telespectatori.
Actorul de stand-up comedy începuse în septembrie 2021 un turneu american care urma să se încheie în iunie 2022: ”Suntem devastați să confirmăm că iubitul nostru Bob a murit astăzi. El a fost totul pentru noi și vrem să știți cât de mult și-a iubit fanii, susținând spectacole live și aducând oameni din toate categoriile sociale împreună cu umorul său. Deși avem nevoie să ne fie respectată intimitatea în aceste moment, te invităm să ni te alături pentru a ne aminti dragostea și veselia pe care Bob le-a adus lumii”, a declarat familia Saget într-o declarație de presă.