Boala secretă de care suferă DJ Harra. Din cauza ei, nu poate dormi cu spatele la ușă

De: Cancan
Publicat: 05/02/2022 | 14:42

Dj Harra este una dintre cele mai îndrăgite şi urmărite artiste de la noi din ţară. Deşi întotdeauna apare cu zâmbetul pe buze în faţa fanilor săi, în viaţa blondinei lucrurile nu sunt chiar atât de roz. Aceasta şi-a luat prin surprindere fanii recent cu o mărturisire neaşteptată.

Invitată recent în cadrul emisiunii Xtra Night Show, Dj Harra a povestit faptul că, pe când avea doar cinci anișori s-a uitat la un film de groază fără acordul părinților, iar în acea noapte a avut un coșmar, din care nu putea să se trezească.

CITEŞTE ŞI: DJ HARRA DEZVĂLUIE EXPERIENȚELE PRIN CARE A TRECUT CÂND A MIXAT FĂRĂ HAINE PE EA! ”AM IMPLANTURI DE SUSȚINERE, NU DE MĂRIRE! CHIAR DACĂ AM FOST TOPLESS, NU AM AVUT INCIDENTE!”

De atunci, vedeta nu a mai putut să doarmă cu spatele la ușă din cauza fricii. Coşmarul pe care l-a avut i-a declanşat stări de anxietate cu care se confruntă chiar şi în prezent.

Dj Harra face terapie

Ani la rând a încercat să îşi rezolve această problemă, şi-a dorit să scape de stările de anxietate şi depresie singură, însă recunoaşte că eforturile sale au fost în zadar. Din acest motiv, artista a decis să apeleze la ajutorul unui specialist.

În prezent, vedeta face terapie specializată, iar rezultatele au început să apară. De asemenea, blondina a ţinut să precizeze faptul că le recomandă tuturor celor care se confruntă cu această problemă să apeleze cu încredere la medici.

„Primul atac de panică l-am avut chiar la 5-6 ani. Atunci am înțeles de ce nu ai voie să te uiți la filmele unde ai limită de vârstă. De atunci eu nu am mai putut să dorm cu spatele la ușă. Abia acum merg la terapie, încerc să trec peste astea.(…) Să ne înțelegem, să mergi la terpaeut nu înseamnă că ești nebun, ci că ești sănătos și conștientizezi că ai probleme și trebuie să le rezolvi. O perioadă bună de timp crdeam același lucru, că nu am nevoie de terapeut, dar abia după mi-am dat seama că nu mă pot lupta de așa ceva.”, a declarat Dj Harra la Xtra Night Show.

Dj Harra a fost adoptată

Dj Harra, pe numele său real Dana Neacșu, a vorbit în platoul emisiunii Showbiz Report de la Antena Stars despre copilăria pe care a avut-o. Vedeta a mărturisit că a crescut într-o familie adoptivă. Aceasta a explicat că părinții săi care au crescut-o încă de pe vremea când nu împlinise nici măcar un an i-au oferit cele mai bune condiții și au avut grijă ca ea să aibă, de asemenea, o educație aleasă, fiind recunoscătoare pentru acest lucru.

„Ei s-au strădit și mi-au oferit în permanență cele mai bune condiții. N-am avut o copilărie nașpa. Sunt mulți copii care nu sunt adoptați niciodată. Eu aveam abia câteva luni. Nu știu cum arată un orfelinat prin ochii mei. Știu pentru că mergem de Crăciun sau când am posibilitatea. Acum câțiva ani mai mergeam, făceam cadouri personal, dar nu pot să mă duc că mă afectează la nivel emoțional”, a spus Dj Harra.

 

Sursă foto: Instagram