Boala neștiută prin care a trecut Marcela Fota. Interpreta a fost la un pas să nu poată cânta!
Viața Marcelei Fota a fost marcată de multe cumpene de-a lungul timpului. Încă din copilărie, interpreta de muzică populară s-a confruntat cu probleme ce i-au marcat existența. Deși face parte dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară, succesul nu i-a șters Marcelei din amintire momentele dificile. Cântăreața de folclor face parte dintr-o familie numeroasă, cu 5 urmași, iar copilăria și-a petrecut-o în județul Dolj, unde a descoperit și pasiunea pentru muzică.
Făcând parte dintre mezinii familiei, Marcela Fota era deseori privilegiată. Ceea ce a deosebit-o pe artistă de restul fraților, însă, a fost o boală ce și-a pus adânc amprenta asupra copilăriei sale. Este vorba despre o problemă a căilor respiratorii, cunoscută sub numele de astm.
MARCELA FOTA ȚINUTĂ „ÎNTR-UN GLOB DE CRISTAL”!
Deși nu poate fi vindecată complet, simptomele acestei afecțiuni pot fi controlate. Așadar, mama interpretei de muzică populară a avut grijă ca nimic să nu i se întâmple Marcelei Fota. Tot din cauza acestei probleme, pe artistă nu o lăsau să părăsească locuința în lipsa unuia dintre părinți. Marcela Fota declară cu emoție faptul că și-ar fi dorit să experimenteze și ea o vară petrecută la bunici, asemenea fraților săi mai mari.
Cu toate că astmul este o problemă des întâlnită în ziua de azi, frica a determinat-o pe mama artistei să o țină ca într-un glob de cristal. Odată cu trecerea timpului, Marcela a reușit să spargă acest prag și ușor, ușor să își poarte singură de grijă.
„Eu n-am trăit foarte mult la bunici din cauza faptului că am avut un astm. Toți frații mei au trecut prin casa bunicilor și au trăit câte doi-trei ani. Din cauza bolii mele din copilărie mama trebuia să mă protejeze, pe cât a putut. Nu mă scăpa din ochi nicio clipă. Eu fiind printre cei mici și având și probleme de sănătate, eram favorizata familiei!”, a declarat Marcela Fota pentru Etno TV.
( CITEȘTE ȘI: CUM S-A „REINVENTAT” MARCELA FOTA, LA APROAPE DOI ANI DE LA MOARTEA SOȚULUI )
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.