Boala ii macina organismul lui Teo Trandafir
Vestile bune despre starea deputatei Teo Trandafir nu au tinut prea mult. La doar cateva zile dupa ce medicii austrieci au anuntat ca Teo este la un pas sa fie externata, ea a fost supusa altei interventii chirurgicale, pentru extirparea unor focare de necroze pancreatice. „Problemele cu care se confrunta Teo sunt foarte grave, existand o rata a mortalitatii de peste 25% in randul pacientilor. Probabil ca i s-a lasat abdomenul deschis, asa cum se face in aceasta situatie, pentru a preveni infectia reziduala, si acum i-au gasit necroze pancreatice care au necesitat o noua interventie chirurgicala. Nu este exclus sa mai aiba nevoie si de alte operatii. Reaprinderea focarelor de necroze este periculoasa, iar riscul decesului este cu atat mai mare cu cat aceste necroze se fac mai des si la intervale de timp mai scurte. Boala asta e mai grava decat cancerul”, ne-a declarat prof. dr. Florian Popa, chirurg in cadrul Spitalului Clinic „Sf. Pantelimon” din Capitala. Potrivit medicilor romani, evolutia starii de sanatate a deputatei este caracteristica pancreatitelor grave, specialistii austrieci neavand nicio vina pentru aparitia brusca a complicatiilor. Necroza pancreatica este o infectie imprastiata care curge pes te pancreasul inflamat si distruge tesuturile si organele. Pancreasul necrozat se infecteaza la un procent cuprins intre 40% si 60% dintre pacienti, cel mai frecvent cu bacterii de origine alimentara. De aproape trei luni in spital Teo Trandafir a fost internata in 6 ianuarie la Sectia de Gastroenterologie a Spitalului Elias cu tulburari digestive, greata, varsaturi si frisoane. Dupa mai multe seturi de analize, ea a fost diagnosticata cu pancreatita acuta. La aproape o saptamana de la agravarea starii de sanatate, Teo a fost transportata la Spitalul Allgemeines Krankenhaus din Austria, unde pe 24 februarie a fost supusa unei interventii chirurgicale in timpul careia medicii austrieci i-au indepartat partile necrozate ale pancreasului si i-au facut un drenaj si lavaj abdominal. Dupa operatie, Teo dadea semne ca se reface, incepand sa manance singura, sa mearga si sa vorbeasca.