BNR lansează moneda de 10 lei în România! Cum va arăta

Publicat: 12/11/2019 | 16:23

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, luni, 18 noiembrie, o monedă din argint cu tema 75 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Vest din Timişoara.

Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei prezintă clădirea Universităţii de Vest din Timişoara, inscripţia în arc de cerc ‘ROMANIA’, stema României, valoarea nominală ’10 LEI’ şi anul de emisiune ‘2019’, scrie antena3.ro.

Reversul monedei prezintă aula Universităţii de Vest din Timişoara, inscripţiile în arc de cerc ‘UNIVERSITATEA DE VEST’ şi ‘TIMISOARA’, sigla ‘UVT’, anii ‘1944-2019′ şi numărul de ani aniversat ,,75 ANI’.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, broşura de prezentare este de 375,00 lei.

Monedele din argint cu tema 75 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Vest din Timişoara au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult