Banca Națională a României (BNR) a anunțat că va apărea o nouă monedă. Mai exact, este vorba de o monedă din argint în valoare de 10 lei. Vezi cum arată, cu cât se vinde și pe ce dată se va lansa, de fapt.
Printr-un comunicat de presă, Banca Națională a României a anunțat că săptămâna viitoare, va fi lansată o nouă monedă, cu valoarea de 10 lei. Mai exact, pe data de 23 mai 2022, țara noastră va avea o nouă monedă.
Noua monedă, în valoare de 10 lei, a fost realizată cu ocazia a 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce. Aceasta va fi din argint, va avea inscripționat chipul lui Ion Neculce.
Moneda de argint va cântări 31,103 grame și va măsura 37 mm. Totodată, pe monedă va fi ilustrată o imagine a mânăstirii Putna, alături de portretul domnitorului Ștefan cel Mare. În schimb, pe reversul acesteia va fi o mână care scrie un fragment din celebra lucrare ”O samă de cuvinte”.
În același timp, pe monedă vor fi prezente și inscripțiile cu ocazia căreia va fi lansată în România, ”350 DE ANI DE LA NAȘTERE” și ”ION NECULCE”.
De precizat este că, pentru început vor fi puse la vânzare doar 5.000 de monede cu chipul lui Ion Neculce, pentru suma de 470 de lei, cu TVA, iar în acest preț va fi inclus și certificatul de autenticitate. Mai mult, monedele din argint cu tema 350 de ani de la naşterea lui Ion Neculce au putere circulatorie pe teritoriul României.
Această monedă, în valoare de 10 lei, cu chipul lui Ion Neculce, va fi lansată pe data de 23 mai în Iași, București, Cluj, Constanța, Timiș și Dolj.
VEZI ȘI: DE NECREZUT! CU CÂȚI LEI SE VINDE ACUM, ÎN 2022, O MONEDĂ DE 50 DE BANI DIN 2006