Un autoturism BMW Seria 5 a fost fotografiat joi (2 august), în jurul orei 10:00, pe bulevardul Calea Unirii din municipiul Suceava circulând cu un număr fals de înmatriculare, respectiv SV 18 ICL. Conform legislației din România nu sunt emise astfel de numere de înmatriculare.
Un BMW Seria 5 a fost „depistat” zilele trecute pe o stradă din Suceava circulând cu plăcuțe de înmatriculare false. Numerele de înmatriculare care încep cu literele I și O sunt interzise și nu se emit în România, pentru că se pot confunda cu ciferele 1 și 0. Conform legislației, nu există niciun fel de excepție. Recent, un alt caz similar a avut loc în Suceava, în care a fost implicat tot un BMW cu numere false.
Un băiat de 17 ani, fără permis de conducere, a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în trafic conducând o mașină cu numere false. În urma cercetărilor făcute de polițiști a fost extinsă urmărirea penală cu privire la alte fapte și s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere” și „instigare la infracțiunea de fals intelectual”, constând în aceea că la data de 19 iulie 2018, în jurul orei 01.25, Filip Puiu a condus pe DJ 178F, pe raza comunei Gălănești, autoturismul BMW fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fără să aibă asupra lui documentele prevăzute de lege pentru control. (Citește și Șoferul cu numărul de înmatriculare „M**e PSD” reacționează!)
Potrivit Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, nu pot fi atribuite combinaţiile de litere care pot avea o semnificaţie obscenă sau cele care pot conduce la asocierea cu denumirile unor autorităţi publice/ Acest dicţionar funcţionează la nivelul întregii ţări şi include 1.528 de combinaţii interzise. Printre acestea se număra combinaţiile care au fost restricţionate pentru uzul propriu al unor instituţii: Poliţia Română (POL), Cameră Deputaţilor (DEP), Senat (SNT), Serviciul Român de Informaţii (SRI) sau Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). De asemenea, sunt interzise şi combinaţiile de litere care încep cu „I” sau „O” deoarece aceste litere pot fi confundate cu cifrele 1 şi 0. Din acelaşi motiv, nu sunt permise nici combinaţiile „III” sau „OOO”. În plus, sunt interzise şi combinaţiile care au conotaţii sexuale sau obscene.