Bloggeriţa din Italia care a emoţionat România: “Vorbesc limba ta dar visez româneşte! Sufletul meu…”
Maria Cristiana Tudose a compus o scrisoare emoţionantă despre ce înseamnă să fi român într-o ţară străină, adresată celor care tratează, cu prejudecăţi, pe compatrioţii noştri. Argumentele sale, redate de identitatea.ro, sunt în măsură să mişte pe fiecare român care a copilărit pe vremea dictatorului Nicolae Ceauşescu, sau cel puţin în perioada de ”Capitalism sălbatic” de imediat de după Revoluţie!
„România nu înseamnă hoţi sau ticăloşi. Ne ascundem printre Balcani, avem o mare, nu este un lac, avem câmpuri împodobite cu flori şi multă iarbă verde, avem tradiţii, avem mănăstiri, avem dansuri populare şi oameni frumoşi, luptători, care ştiu ce înseamnă munca adevărată.
În ţara în care m-am născut, tinerii luptă pentru un viitor mai frumos, dau din coate printre obstacolele de zi cu zi, au absolvit facultăţi şi n-au fost răsfăţaţi. S-au obişnuit cu încercările vieţii, ştiu ce înseamnă compromisuri şi s-au mulţumit întotdeauna cu cât era posibil.
Am crescut în spatele blocului, oare ştii ce înseamnă? Amintirile copilăriei mele au miros de pâine caldă: de bucurie şi poftă, ajungeam acasă cu o jumătate deja mâncată. Am crescut cu compot, mămăligă şi brânză. Am crescut simplu dar bine. Am devenit un om demn. Mă ridic pentru a lăsa locul unui bătrân, zâmbesc celui care mi-a zâmbit, deşi nu-l cunosc, spun “bună ziua” şi “mulţumesc” pentru că aşa am fost educat.
Ştii ce-mi place la ţara mea? Că am crescut cu nimic, am învăţat ce înseamnă educaţie, am înţeles că din lipsuri trebuie să facem totul, de fiecare dată am luat-o de la început, am avut putere şi n-am capitulat. Au fost momente în care ne-am revoltat, momente în care am plâns şi am crezut că vom ceda. N-am făcut-o.
Nu ni s-a dăruit nimic, deşi am fost judecaţi, am plecat prin lume, pentru siguranţa celor dragi. N-am plecat de frică, am plecat pentru că voiam ceva mai mult. Cândva cineva m-a întrebat cum este să creşti într-o ţară străină iar eu i-am răspuns: “Vorbesc limba ta dar visez româneşte!” . Sufletul meu respiră, iubeşte şi trăieşte româneşte! Cum aş putea ascunde ceea ce sunt? De ce să-mi fie ruşine atunci când spun că sunt româncă?
Dacă un român fură, nu înseamnă că toţi sunt hoţi!
”În România vei cunoaşte femei puternice, bătrâni modeşti, multă sărăcie şi spirit muncitoresc. Nu suntem perfecţi, dar cine este?
Nu, nu locuim în corturi, locuim în blocuri. Nu, nu ne jucăm cu cuţitele, ne jucăm şotron. Nu, la şcoală nu ne învaţă cum să furăm! La şcoală învăţăm matematică, probabil mai bine ca tine! La şcoală învăţăm că pentru a ieşi din sărăcie, trebuie să citim, să fim educaţi, să creştem şi să fim demni.
Dacă un român fură, nu înseamnă că toţi sunt hoţi! Nu mă pune lângă cel care n-are respect pentru oameni, care trăieşte din minciună şi îşi petrece zilele păcălindu-i pe ceilalţi! Nu fac parte dintr-o grămadă, aparţin unui popor. Ţara mea are o istorie şi din acest motiv eu merit respect. Atâta timp cât ţi nu-ţi fac rău, tu eşti obligat să mă respecţi!
Nu, nu suntem oameni răi dar am învăţat să protejăm ce este al nostru pentru că ne-au păcălit prea mulţi, ne-au făcut de râs de prea multe ori.
Dacă v-am răpit prea mult timp, eu mă scuz. Dar vroiam să ştiţi ce înseamnă cu adevărat România.
Acum priveşte-mă, ţi se par un om rău? Îmi reprezint ţara, muncesc, învăţ, mă întreţin, nu fur, îmi văd de treaba mea şi pretind să nu fiu judecată greşit pentru că în faţa Domnului suntem egali, iar eu n-am de ce să las capul jos.”
(Gabriel Niculescu)